„Nu mai lăsaţi lumea să vă facă să vă simţiţi prost pentru bogăţiile pe care le-aţi dobândit”, a postat Olalekan Jacob Ponle, cunoscut pe Instagram ca MrWoodbery, pe 29 mai, iar o lună mai târziu era arestat, împreună cu alţi 11 complici, dintre care cel mai cunoscut este Ramon Olorunwa Abbas, alias Hushpuppi sau doar Hush.
În urma percheziţiilor efectuate de forţele de ordine, au fost recuperate peste 40 de miulioane de dolari cash, maşini de lux în valoare de peste 7 milioane de dolari, precum şi ceasuri de colecţie, computere şi telefoane.
Abbas şi Ponle au fost deja extrădaţi în SUA, unde îşi asteaptă procesul, dar încă nu au fost puşi să pledeze, deci momentan sunt nevinovaţi în faţa legii. Ei sunt acuzaţi de fraudă informatică şi spălarea a milioane de dolari obţinuţi din aceste activităţi.
„Cred că este vorba şi de aroganţă când crezi că poţi să te lauzi online cu avuţiile tale, dar să-ţi păstrezi secretă identitatea. Au fost neglijenţi pe social media”, a spus Glen Donath, fost procuror şef în Washington DC.