Decizia Curţii Constituţionale care le-a permis bolnavilor de coronavirus să refuze internarea, a dus la un val de plecări din spitale. Este și cazul unei asistente de la spitalul CFR din Timișoara care nu crede în virus, dar a făcut boala și a decis să se trateze acasă.
Dar până să se izoleze la domiciliu, femeia a reușit să infecteze trei asistente și patru pacienți din spitalul CFR din Timişoara. Conducerea spitalului a anunţat că asistenta medicală va fi cercetată disciplinar.
„Asistenta a încălcat normele şi procedurile aduse la cunoştinţă, în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei epidemiologice creată de coronavirus, nepurtarea echipamentului de protecţie, nerespectând recomandările în urma triajului epidemiologice, deşi a fost instruită şi avertizată în acest sens. Asistenta medicală va fi cercetată disciplinar şi dacă se impune se va formula plângere penală împotriva acesteia pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă au avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli”, a spus Stela Iurciuc, managerul Spitalului CFR Timişoara, pentru DeBanat.ro.
După îmbolnăvirea ei au apărut alte şase cazuri în acelaşi spital, în rândul cadrelor medicale şi pacienţilor. Asistenta s-a externat la cerere din Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara.
„Acest focar, mai extins decât ne-am fi aşteptat, a pornit de la o persoană care nu credea că există virusul. Nu credea că trebuie să poarte mască, nu accepta ideea de a purta mască şi nu voia să înţeleagă faptul că, fiind cadru medical, trebuie să aibă o anumită atitudine, nu doar în spital, ci şi în afara spitalului. Nu poţi să nu respecţi nimic, să te contaminezi, după care să aduci virusul în spital. Iată că am ajuns în această situaţie neplăcută în care şi pacienţi au fost infectaţi de la această persoană, dar şi alte cadre medicale. Vom vedea dacă părţile vătămate vor depune plângere şi, este foarte probabil, ca această persoană să aibă mari probleme în viitor”, a declarat medicul Virgil Musta pentru Sursa de Vest.