Locul din România unde numărul naşterilor a explodat. Paradoxul se petrece în comuna Slobozia Bradului. Numărul record de naşteri este încurajat şi de autorităţile locale, care au triplat indemnizaţia plătită la apariţie pe lume a unui copil.
Nu mai puţin de 305 copii s-au născut în 2020 în comuna vrânceană Slobozia Bradulu. Cu un an în urmă s-au înregistrat 271 de naşteri, iar în 2018, doar 250. S-a ajuns chiar în situaţia uşor paradoxală ca jumătate din totalul populaţiei să fie reprezentată de copii.
În municipiul Focşani, chiar reşedinţa de judeţ (unde trăiesc de 10 ori mai mulţi oameni decât în Slobozia Bradului), s-au născut doar 263 de copii în tot anul 2020, în scădere faţă de 2019, când au fost înregistrate 307 naşteri.
Practic, din cei 2.425 de născuţi vii la nivelul întregului judeţ Vrancea, 15% din copii s-au născut doar la Slobozia Bradului. În comuna Negrileşti s-a născut un singur copil în anul 2020, la Tănăsoaia-4 copii, iar la Bogheşti 3 copii.
Autorităţile locale au decis să încurajeze şi mai mult femeile să nască. Astfel, într-o şedinţă a Consiliului Local din data de 29 ianuarie 2021, s-a stabilit acordarea unui stimulent în valoare de 1.500 de lei pentru naşterea unui copil. Stimulentul se acorda şi până acum, dar valoarea lui era de 500 de lei, ceea ce înseamnă că se va tripla bugetul pentru această formă de sprijin.
Anul trecut s-au născut cu 40.000 de copii mai puțin în România! Singura lună în care au fost mai multe nașteri față de 2019 a fost decembrie, la fix 9 luni de la declanșarea lock-down-ului!
Mai exact, în 2020, anul izbucnirii pandemiei de coronavirus, s-au înregistrat cu 40 de mii de nou-născuți puțin decât în 2019.
E important de precizat faptul că numărul deceselor raportate în decembrie 2020 a fost de 36116 (19377 bărbați și 16739 femei), cu 1347 decese (661 bărbați și 686 femei) mai multe decât în luna noiembrie 2020.
Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie.