BILANŢ VACCINARE 20 februarie. Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSPCNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 20 februarie a.c., ora 17.0 , este următoarea:
32.924 de persoane s-au vaccinat in ultimele 24 de ore, dintre care:
S-au vaccinat în ultimele 24 de ore un numar de 7.826 de persoane cu prima doză Pfizer și alți 15.656 cu doza a doua.
Tot in ultimele 24 de ore s-au vaccinat 298 de persoane cu prima doza Moderna si alti 9.144 cu AstraZeneca.
Au fost 240 de reactii adverse in ultimele 24 de ore si 3.984 reactii adverse in total de la inceputul campaniei de vaccinare.
De la începtul campaniei de vaccinare s-au vaccinat 788.508 de persoane.
„Este o zi importantă pentru România. Astăzi, la ora 13.00, numărul persoanelor vaccinate a depăşit numărul celor infectate cu virusul SARS-CoV-2. Ritmul în care se derulează campania de vaccinare până la acest moment ne confirmă atingerea obiectivului dorit, acela de a imuniza populaţia într-un timp cât mai scurt. Le mulţumesc tuturor pentru opţiunea de a se vaccina şi, în egală măsură, celor care depun un efort considerabil pentru ca procesul de vaccinare să se desfăşoare cu eficienţă, într-un mediu favorabil şi sigur! Doar împreună învingem pandemia, doar împreună vom reuşi să ne bucurăm de o viaţa normală, alături de cei dragi!”, a transmis Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV.
Valeriu Gheorghiţă, a declarat încă de vineri seară că sâmbătă, numărul persoanelor vaccinate îl va depăşi pe cel al persoanelor infectate de la începutul pandemiei.
”Cred că e foarte bine că suntem pe acest drum şi sunt convins că, cu fiecare persoană în parte care se va adresa către un centru de vaccinare, vom reuşi să redobândim controlul asupra vieţilor noastre şi să putem controla noi pandemia”, a declarat Gheorghiţă.
Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat 2.721 cazuri noi COVID-19 în ultimele 24 de ore. Cele mai multe infectări cu virusul SARS-COV 2 sunt în Bucureşti. 963 de pacienţi sunt internaţi la ATI.
Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 20 februarie. Numărul persoanelor vaccinate îl depăşeşte pe cel al persoanelor infectate