Accident pe Dealul Negru. Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din localitatea Nicolae Bălcescu – Vâlcea, a murit după ce a intrat cu maşina sub un TIR încărcat cu carne de porc în Milcoiu. Potrivit salvatorilor, şoferul unui autoturism a ieşit în DN 7 dintr-o staţie de carburanţi şi a intrat în coliziune cu un autotren ce se deplasa pe sensul de mers Vâlcea – Argeş. TIR-ul era încărcat cu carne de porc congelată.
În urma impactului, şoferul din autoturism a rămas încarcerat. Din păcate, salvatorii care au intrvenit după accident nu au mai putut face nimic pentru el.
Citeşte şi: Accident cu ambulanţă în Bucureşti. O asistentă a fost rănită
„Victima a fost extrasă din autoturism în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, acestea nu au avut efect şi a fost declarat decesul la ora 07:07 de către cadrul medical de la ambulanţă SAJ”, a precizat Cătălin Popescu, reprezentantul ISU Vâlcea, citat de Adevărul.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorul autotrenului, rezultatul a fost negativ.
Poliţiştii rutieri au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă în care se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.