Primăria Capitalei a cerut explicaţii Ministerului Sănătăţii şi Direcţiei de Sănătate Publică referitor „motivele reale” pentru care a fost blocat proiectul „Testare anticorpi”. Reprezentanţii PMB susţin că spaţiile de testare şi măsurile de protecţie de la Arena Naţională erau „net superioare celor existente într-o parcare aglomerată de mall, aflată în aer liber” şi că refuzul de eliberare a avizului de funcţionare ar avea la bază considerente politice.
„Ce altă motivaţie ar putea exista pentru faptul că iniţiativele Primăriei Capitalei de testare a bucureştenilor, în mod gratuit, au fost în permanenţă blocate sau şicanate de autorităţi, în timp ce testarea cetăţenilor pe bani – şi nu puţini – în parcarea unui mall, este încurajată şi avizată fără nicio problemă”, precizează reprezentanţii Primăriei într-un comunicat de presă.
Primăria Capitalei precizează în presă au fost publicate „imagini şocante, care arată aglomeraţia de la un centru privat de testare pentru COVID-19, organizat în sistem drive-in în parcarea unui mall bucureştean”.
„Primăria Capitalei îşi exprimă consternarea şi protestează în cel mai ferm mod cu putinţă împotriva dublei măsuri evidente practicate de Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) în raport cu insituţia noastră”, conform sursei citate.
„Testarea în Capitală este blocată. Cerem explicații publice din partea Ministerului Sănătății de ce au blocat testarea din Capitală, dar permit testarea pe bani, în parcarea unui mall.
Astăzi, aproape toată presa a publicat imagini despre testarea acceptată de Ministerul Sănătății în parcarea unui mall din Capitală. Este o testare pe bani, dar ar trebui permisă și testarea organizată de Primăria Capitalei, la Arena Națională, într-un spațiu mult mai generos și în condiții mult mai bune.
Noi ce avem? O țară în care Guvernul spune că testele nu sunt bune, blochează testarea gratuită în Capitală, dar este permisă testarea pe bani în parcarea unui mall. Nu am o problemă cu testarea privată, dar nici nu este normal ca Primăria să fie blocată și bucureștenii să nu se poată testa gratuit.”, a spus Gabriela Firea, la Antena 3.
Contactaţi de RomaniaTV.net, reprezentaţii Ministerului Sănătăţii au explicat că „Ministerul Sănătăţii nu aprobă testări”.
„Ministerul Sănătăţii nu aprobă testări în mall”, a afirmat Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
Mihail Lala, șeful clinicii private care organizează testarea pentru Covid-19, în parcarea mall-ului din Băneasa, a explicat că nu are avizul de la Direcţia de Sănătate Publică pentru această testare. Lala a afirmat că a contestat ordinnul de închidere de la DSP în instanţă şi testează acum pe propria răspundere, chiar şi cu riscul că ar putea ajunge la închisoare.
„Nu, nu avem avizul de la DSP. Noi am construit întreg centrul cu ajutorul și cu normele celor de la DSP. Nu ne-au dat avizul, dar am decis să merge mai departe și am constestat ordinul DSP.
„Avem un ordin de închidere, dar l-am contestat în instanță și acum așteptăm o soluție din partea instanței. (…) Eu am decis, deși acest ordin era executoriu, să nu închid acest centru de testare. În astfel de situații, oamenii trebuie să ia decizii pe care să și le asume. Dacă tot stăm, stăm și murim de Covid. În România nimeni nu își asumă nimic, un ministru nu-și asumă, Guvernul nu-și asumă, nimeni nu-și asumă. Eu mi-am asumat și dacă ceea ce fac este ilegal mă voi duce la pușcărie, dar până atunci trebuie să testăm cât mai mulți oameni. Noi nu am făcut asta pentru profit, am făcut asta pentru că aveam prieteni, aveam medici în gardă care plângeau în gardă, avem oameni care nu se pot testa.”, a spus Mihail Lala, șeful clinicii care organizarea testarea în Capitală, conform Ştiripesurse.
Mihail Lala a mai afirmat că şi-a asumat „ca privat să testăm oamenii, în ciuda a ceea ce ne-au spus de la DSP”.
„Doamna Firea a fost în exact aceeași situație ca și mine, dar ea nu și-a asumat scaunul de primar pentru a testa. Eu îmi asum faptul că aș putea să fac pușcărie! „, a mai spus Mihail Lala, conform sursei citate.