Virgil Popescu: „Prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră va fi scoasă anul acesta”

Prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră va fi scoasă anul acesta de compania Black Sea Oil&Gas din perimetrul Aurora, iar din zăcământul Neptun Deep probabil că acest lucru se va întâmpla în anul 2025, a declarat, luni seara, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
George Russo
22 feb. 2021, 23:18
Virgil Popescu:

Virgil Popescu a menţionat că România se află printre puţinii producători de gaze din Europa, iar dacă va avea surplus de gaze acestea vor trebui vândute.

„Eu cred că vom scoate din Marea Neagră mai mult decât putem consuma noi, dar avem răgaz până în 2025 probabil când ar putea să iasă prima moleculă din Neptun Deep, şi aici aş face o paranteză. Primul gaz românesc, prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră, va fi anul acesta. Va fi scoasă de compania Black Sea Oil&Gas din alt perimetru, Aurora, în zona de nord a arealului şi vor scoate primul gaz românesc. Este o descoperire mai mică, este un perimetru mai mic decât Neptun Deep, dar va ieşi primul gaz românesc din Marea Neagră. Deci, vom avea anul acesta primul gaz scos din Marea Neagră”, a spus ministrul, la B1 TV.

„Da, România este producător de gaze. Suntem printre puţinii producători de gaze din Europa şi până când va ieşi gazul cel mult din Marea Neagră avem timp să construim mai multe centrale de energie electrică cu producţie de gaze – şi aici le-aş vedea în interiorul arcului carpatic, pentru că zona aceea a Transilvaniei nu este o zonă unde se produce şi de aceea şi Mintia şi Paroşeni sunt acolo, sunt foarte importante de ţinut şi de tehnologizat, trecut parţial pe gaze şi, de ce nu, şi altele. Avem proiectul de la Halânga, unde a fost o termocentrală, s-a închis, deci trebuie pusă în loc o nouă producţie de energie electrică şi evident trebuie gazul procesat pe o valoare adăugată mai mare şi aici vorbim de dezvoltarea petrochimiei, iar Romgazul are un prim proiect de producţie a metanolului, care este primul pas spre petrochimie. Şi eu cred că până iese gazul putem discuta de proiecte şi de a avea capacităţi de consum a gazului în interiorul României. Evident, dacă avem surplus de gaze – şi vom avea surplus de gaze – acestea trebuie vândute, iar România poate deveni un furnizor de gaze pe piaţa regională. Şi să nu uităm dezvoltarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale şi încălzirea populaţiei cu gaze”, a susţinut acesta.

Virgil Popescu anunţă schimbarea în Parlament a legii offshore

În privinţa exploatării gazului din Marea Neagră, din Neptun Deep, şeful de la Energie a dat asigurări că anul acesta Legea offshore va fi modificată în Parlament.

„Avem un perimetru Neptun Deep, care este cea mai bogată descoperire, unde este deţinut jumătate de Petrom, companie românească deţinută la rândul ei 51% de OMV – statul român mai are 20% în Petrom – şi de către Exxon, compania americană. Compania americană Exxon doreşte să vândă, doreşte să iasă din această participaţie. Eu am spus – şi suntem în negocieri – că dacă Exxon doreşte să iasă, doresc ca compania românească Romgaz, companie deţinută 80% de statul român, să intre să preia acest 50% al Exxon. Se discută între companii, se va ajunge la ofertă, se va ajunge la negociere şi eu sunt convins că în cel mai scurt timp vom avea Romgaz ca acţionar – sau să zicem să deţină o parte de 50% din zăcământul Neptun Deep, împreună cu compania tot românească, fiindcă e o companie românească Petrom, chiar dacă este deţinută de austrieci, OMV Petrom. În paralel, se doreşte – s-a dorit de toţi investitorii din Marea Neagră – schimbarea Legii offshore în Parlament”, a explicat Virgil Popescu.

El a subliniat că doreşte ca modificarea acestei legi să fie făcută prin proiect parlamentar şi nu prin ordonanţă de urgenţă.

„Noi am spus şi am afirmat şi-am trecut în programul de guvernare că vom modifica Legea offshore în aşa fel încât să putem demara investiţiile din Marea Neagră. Dar am mai spus şi am susţinut şi acest lucru – şi colegii din coaliţia de guvernare au fost de acord – că acest lucru îl vom face în Parlament. Nu în Guvern, nu ordonanţă de urgenţă, nu proiect de lege trimis de către Guvern în Parlament, ci proiect parlamentar, pentru că îmi doresc tocmai ca să existe nu numai o majoritate guvernamentală, ci o majoritate mai largă pe acest proiect, care e un proiect major pentru România”, a adăugat ministrul.

Potrivit acestuia, se conturează o majoritate parlamentară pe acest proiect.

„Nu cred că vor fi… o să vedeţi, o să aveţi surprize plăcute, eu aşa zic. Eu nu cred că vom avea… bine cu excepţii evident, că suntem în Parlament, nu suntem unanimitate. Suntem diferiţi, dar eu cred că vom avea o majoritate mai mare decât majoritatea guvernamentală pe modificarea acestei Legi offshore şi o să vedeţi cât de curând discuţiile în Parlament. Nu vreau să repetăm greşeala care s-a repetat: ordonanţă de urgenţă în Guvern dată de un Guvern PSD, modificată în Senat, modificată înapoi în Camera Deputaţilor, iar modificată, iar modificată pe o majoritate foarte solidă a PSD de la acea vreme. Am participat activ la construcţia Legii offshore. Nu vreau să se întâmple acest lucru. De aceea vreau să mergem pe o dezbatere direct parlamentară, pe discuţii şi pe o majoritate mai mare decât cea guvernamentală, pentru modificarea Legii offshore”, a adăugat Virgil Popescu.

Citeşte şi: Deputaţii PSD i-au adus lui Florin Cîţu o coasă din carton în Parlament: „Aţi luat coasa în mâini şi v-aţi apucat să seceraţi veniturile românilor”

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
Playtech.ro
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Schimbări legislative legate de telefoanele mobile. Sunt valabile pentru toți abonații
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Ajutorul social poate fi pierdut. Noi reguli în 2025
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Trump a confirmat! Decizia momentului privind soldații din România
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?