Simona Halep s-a retras de la turneul de la Doha. Ce urmează pentru nr. 3 WTA

Simona Halep ar fi trebuit să participe în următoarele săptămâni la turneele de la Doha și Dubai. A intrevenit însă o schimbare în programul ultimei campioane de la Wimbledon, iar numărul trei WTA a renunțat la una dintre cele două competiții.
Filip Stan
23 feb. 2021, 09:22
Simona Halep s-a retras de la turneul de la Doha. Ce urmează pentru nr. 3 WTA

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Doha, care face parte din categoria WTA 500. Imediat după Doha urmează întrecerea de la Dubai, una de categorie superioară: WTA 1000, iar cel mai probabil Simona Halep vrea să se concentreze pe aceasta (a câștigat aici titlul în 2020: 3-6, 6-3, 7-6 în finala cu Elena Rybakina).

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Doha

„Din păcate, am decis să mă retrag de la acest turneu. E mereu una dintre opririle mele preferate din circuit și abia aștept să revin anul viitor la Doha. Le transmit celor care organizează turneul să aibă o săptămână fără probleme și plină de succes”, a fost mesajul româncei. Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală la Australian Open 2021. Simona Halep a fost învinsă cu scorul de 6-3, 6-3, de Serena Williams.

Simona Halep a coborât pe locul 3 în clasamentul WTA. Ce poziţii ocupă celelalte românce

Programul următoarelor turnee din calendarul WTA

Adelaide International (categorie WTA 500, pe hard): între 21-27 februarie 2021, Qatar Total Open (categorie WTA 500, pe hard): între 1-6 martie 2021, Lyon (categorie WTA 500, pe hard): între 1-7 martie 2021, Dubai Duty Free (categorie WTA 1000, pe hard): între 7-13 martie 2021, Abierto de Guadalajara (categorie WTA 250, pe hard): între 8-14 martie 2021, Monterrey (categorie WTA 250, pe hard): între 15-21 martie 2021, St. Petersburg (categorie WTA 250, pe hard indoor): între 15-21 martie 2021, Miami Open (categorie WTA 1000, pe hard): între 23 martie – 3 aprilie 2021.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii