Constantin Tudose a murit pe un pat al Spitalului SRI din Bucureşti, potrivit infobraila.ro. El a fost infectat cu coronavirus şi avea boli preexistente.
Săptămâna trecută a apărut informaţia că Serviciul Județean de Ambulanță Brăila a intrat în alertă după ce un angajat a fost confirmat cu coronavirus. Medicul a făcut testul de coronavirus după un pacient al acestuia, căruia îi asigura tratament acasă, în timpul liber, a fost infectat. Pacientul în cauză era chiar tatăl fostului premier Mihai Tudose.
„Tatăl fostului premier se află internat la Matei Balş. Din cauză că părintele politicianului este în vârstă și are și boli cronice, poate dezvolta la o formă severă a bolii”, a susţinut atunci o sursă a ziarului Libertatea, precizând că este posibil ca acest caz să producă și un focar la Ambulanța Brăila, medicul care l-a îngrijit având multe contacte cu colegii săi.
Europarlamentarul Mihai Tudose, în vârstă de 53 de ani, a confirmat informaţia conform căreia tatăl său a fost confirmat cu cronavirus, însă nu a vrut să comenteze în legătură cu acest subiect.
Corpul neinsufletit va fi adus la Braila miercuri, 15 iulie, urmand a fi depus la ora 11, la Capela din Cimitirul Sf. Constantin si Elena. Inmormantarea si slujba de inhumare vor avea loc tot miercuri, 15 iulie, ora 13.30.