Noul sistem de imigrare în Marea Britanie a fost făcut public. Care este procedura pentru cei care vor să trăiască în UK

Marea Britanie a stabilit mai multe detalii ale sistemului de imigrare, care se bazează pe un punctaj, care va fi valabil de anul viitor. "Cei mai buni din întreaga lume” vor avea prioritate la intrarea în țară, precizează ministrul de Interne Priti Patel, care, mai spune că angajatorii vor fi încurajați să investească în lucrători din Marea Britanie, după ce se încheie perioada de tranziție post-Brexit. 
Romania TV
13 iul. 2020, 13:52
Noul sistem de imigrare în Marea Britanie a fost făcut public. Care este procedura pentru cei care vor să trăiască în UK

Noul sistem urmează să intre în vigoare în 1 ianuarie 2021 punând astfel capăt libertății de circulație cu UE, relatează BBC.

Angajaţii din Uniunea Europeană vor fi evaluaţi după aceleaşi criterii ca şi cei din afara Uniunii. Numărul celor care pot intra în Regatul Unit pentru a lucra nu va fi limitat.

Citeşte şi: Mai mulţi câini au fost aduşi ilegal din România în Marea Britanie pentru fi vânduţi: „Sunt ţinuţi în condiţii groaznice

Cei care doresc să se stabilească Marea Britanie trebuie să obțină 70 de puncte. 

Acestea vor fi acordate pentru îndeplinirea unor criterii cum ar fi o ofertă de muncă, deținerea unei diplome relevante pentru domeniul în care solicitantul va lucra, cunoașterea limbii engleze sau un salariu de peste 25.600 lire sterline pe an (sau 22.000 de lire sterline, pentru cei aflați la începutul carierei), în domeniul de muncă al solicitantului.

Cei care au oferte de muncă în domenii cu cerere mare de angajați, cum ar fi asistența medicală și ingineria civilă ar putea, de asemenea, să câștige puncte suplimentare.

Guvernul a promis că va reduce imigraţia slab calificată şi o va facilita pe cea a profesioniştilor calificaţi.

Într-o declarație transmisă Camerei Comunelor, Patel a spus: „Într-un moment în care un număr mare de oameni din Marea Britanie își caută de lucru, noul sistem bazat pe puncte va încuraja angajatorii să investească în forța de muncă din Marea Britanie, în loc să se bazeze pur și simplu pe forța de muncă din străinătate”.

Dar facem și schimbările necesare pentru ca angajatori să-i atragă pe cei mai buni profesionișit din întreaga lume să vină în Marea Britanie”, a adăugat ea.

Citeşte şi: Meghan Markle rupe tăcerea cu privire la moartea lui George Floyd! „Viaţa negrilor contează” – VIDEO

Cum se pot obține punctele necesare pentru imigrarea în Marea Britanie

Pentru imigrare este nevoie de cel puţin 70 de puncte. Reuters, citată de Agerpres, face o sinteză a modului cum se pot obține acestea:

– obligatoriu: 20 de puncte pentru oferta de angajare, 20 pentru locul de muncă la nivelul calificării, 10 pentru cunoştinţele de engleză corespunzătoare;

– salariu: peste „rata de acceptare” sau peste 26.600 de lire anual (valoarea cea mai mare din cele două) – 20 de puncte, cu 10% sub acest minim – 10 puncte, cu 10-20% sub minim – 0 puncte;

– alte criterii: 20 de puncte pentru domeniul cu deficit de forţă de muncă, 10 puncte pentru doctorat într-un domeniu relevant pentru locul de muncă, 20 de puncte pentru doctorat în domeniul ştiinţei, tehnologiei, ingineriei sau matematicii relevant pentru locul de muncă, 10 puncte pentru cei consideraţi „nou intraţi” pe piaţa forţei de muncă.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină ca să consumi mai puțin combustibil
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri