Lăzăroiu: PDL ar putea întoarce în favoarea sa cazul Trăşculescu

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu susţine, potrivit RFI, că dacă PDL va vota în Parlament pentru ridicarea imunităţii deputatului PDL Alin Trăşculescu, astfel încât să nu influenţeze cursul anchetei, va dovedi că sunt în contrast cu USL şi ar putea întoarce cazul în favoarea sa.
Romania TV
12 nov. 2012, 09:01
Lăzăroiu: PDL ar putea întoarce în favoarea sa cazul Trăşculescu

Potrivit acestuia, Trăşculescu nu e un caz care să-i facă foarte fericiţi pe cei de la ARD, dar lucrurile s-ar putea întoarce în favoarea lor per ansamblu, dacă vor rămâne consecvenţi cu principiile de până acum şi anume să nu influenţeze în nici un fel cursul acestei anchete, şi asta înseamnă în primul rând un vot în Parlament, pentru ridicarea imunităţii, scrie Mediafax.

„Dacă PDL va dovedi consecvenţă în acest caz, aşa cum a dovedit în toate celelalte cazuri, mă rog, poate mai puţin în unele, Ridzi, Păsat, cred că va avea de câştigat, pentru că va arăta că e altfel decât USL-ul, de exemplu, care a fost consecvent, de obicei, dar pe invers, întotdeauna şi-a protejat parlamentarii sau miniştrii care aveau probleme de diverse feluri, cu justiţia, cu Agenţia Naţională de Integritate. Deci dacă ei reuşesc să pună în evidenţă acest contrast, cred că vor avea de câştigat, nu de pierdut”, a spus Lăzăroiu.

Întrebat dacă acest caz al deputatului Alin Trăşculescu pune la îndoială rigurozitatea criteriilor de selecţie a candidaţilor ARD, Sebastian Lăzăroiu a răspuns: „N-aveai de unde să ştii în momentul în care ai judecat candidaţii dacă unul e sub urmărirea Parchetului şi la un moment dat o să cadă pe un flagrant. Nu poţi să anticipezi la fiecare candidat dacă va lua sau nu va lua mită în următoarele luni (…). E greu să anticipezi când cineva va călca pe bec şi va intra în atenţia justiţiei, atunci când faci o judecată după nişte criterii”.

Parlamentarii PDL vor vota pentru ca în cazul deputatului Alin Trăşculescu justiţia să îşi poată face treaba, a declarat la Realitatea TV preşedintele PDL, Vasile Blaga. El precizează că incidentul afectează PDL în campanie, că situaţia este regretabilă, dar cei care au greşit trebuie să plătească.

Deputatul PDL Alin Trăşculescu, care fusese reţinut de procurorii anticorupţie, fiind cercetat pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani, a fost eliberat luni dimineaţă din arestul Poliţiei Capitalei.

Trăşculescu fusese reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică de procurorii anticorupţie, fiind cercetat pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În acelaşi dosar este cercetat Marian Valeriu Calotă, asociat şi administrator al SC Maryna Exclusiv SRL, pentru complicitate la trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, Alin Trăşculescu a pretins iniţial de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. Banii au fost pretinşi cu ajutorul lui Marian Calotă, care l-a constrâns pe denunţător, prin ameninţare, să dea banii ceruţi.

Pentru obţinerea banilor, susţin procurorii anticorupţie, deputatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDTR) cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător.

MDTR a fost condus în perioada decembrie 2009 – februarie 2012 de Elena Udrea, tot de la PDL.

Calotă a primit de la denunţător, sâmbătă, suma de 50.000 de lei, pentru a fi remisă lui Trăşculescu, la cererea acestuia, fiind prins în flagrant delict şi ulterior reţinut, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că flagrantul a fost realizat sâmbătă, în jurul orei 21.00, la Focşani, deputatul fiind reţinut după miezul nopţii.

Deputatul Alin Trăşculescu este preşedintele PDL Vrancea şi candidează pentru un nou mandat de deputat în Colegiul 5 Mărăşeşti.

Avocatul lui Trăşculescu, Cristian Ene, a declarat că a depus o plângere la DNA împotriva ordonanţei de reţinere emisă de procurorii anticorupţie pe numele politicianului, pe care o consideră „nejustificată”. Ene a spus că deputatul nu şi-a însuşit nicio sumă de bani.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, l-a informat duminică pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, asupra percheziţiei şi reţinerii lui Alin Trăşculescu, „acuzat de săvârşirea unei infracţiuni flagrante de corupţie”.

Luni, de la ora 12.00, în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor urmează să fie discutată solicitarea ministrului Justiţiei în cazul lui Alin Trăşculescu.

Deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat pentru MEDIAFAX că luni la ora 16.00 va avea loc o şedinţă a Comisiei Juridice a Camerei în legătură cu solicitarea MJ în cazul deputatului Alin Trăşculescu, precizând că cel mai probabil marţi cererea va ajunge în plenul Camerei.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Program de Paște 2025 pentru Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan, Profi, Penny sau Mega Image. Orarul supermarketurilor în perioada 18 – 22 aprilie
Capital.ro
Cea mai mare actriță s-a stins. A lăsat în urmă o moștenire artistică greu de egalat. Va rămâne în inimile tuturor
Playtech.ro
Alocaţie pentru copii 2025. Cine mai primeşte ajutorul de la stat în funcţie de...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Taxa care intră în vigoare pe 18 aprilie. Cine va plăti dublu
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Abia acum a ieșit la iveală al patrulea deces de la spitalul Sf. Spiridon din Iași. Este vorba de o doctoriță de 56 de ani
MediaFlux
Traian Băsescu intervine în alegeri! Anunț despre Nicușor Dan și Elena Lasconi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți