Proteste în Bucureşti. Îmbrânceli între poliţişti şi jandarmi la uşa lui Iohannis. Poliţişti, săltaţi de jandarmi şi băgaţi în dube VIDEO

Sute de sindicalişti au ieşit din nou în stradă. Sindicaliştii din Poliţie s-au adunat joi în faţa Palatului Cotroceni, revoltați că sporurile vor fi reduse. Jandarmii au intervenit şi le-au dat amenzi. De asemenea, au existat conflicte între forţele de ordine şi protestari. Şi în Piaţa Victoriei, dar şi în faţa Ministerului Transporturilor protestează sindicaliştii din Cartel Alfa, respectiv CFR-iştii.
Alina Andrei
24 feb. 2021, 11:28
Proteste în Bucureşti. Îmbrânceli între poliţişti şi jandarmi la uşa lui Iohannis. Poliţişti, săltaţi de jandarmi şi băgaţi în dube VIDEO

Zeci de poliţişti au protestat miercuri în faţa Palatului Cotroceni faţă de măsurile de austeritate luate de Guvern. La protest au intervenit jandarmii care au legitimat mai mulţi protestatari.

„A ajuns Jandarmeria să fie stat în stat. Am ajuns noi, polițiștii, să stăm într-un țarc? Nu le e rușine? Noi suntem militari și respectăm legea, dar stăm într-un țarc făcut de ei, nu spuneam nimic, după care ne amendează. Ne-au amendat cu 4000 de lei că nu am respectat distanța socială. Unde să o respecți? Unde te închid ei în 2 metri pătrați? De ce nu ne-au pus în față unde e spațiu mare? Să nu ne vadă Iohannis? Jandarmeria răspunde la comenzi politice.
Ei fac niște abuzuri foarte grave. Au venit și au confiscat o genată, fără niciun drept, iar pe colegul meu l-au împins. O să le facem plângere la parchet, nu se mai poate. Și pe mine, la ministerul Justiției, m-au scos din mulțime cu forța, la fel ca pe colegul meu“, a declarat Florin Stoica, secretar general al SNPP.

„Au făcut un zid în jurul meu și mă îmbrânceau și voiau să mă ia de aici”, s-a plâns unul dintre protestatari.

 

Poliţiştii protestatari au adus vuvuzele, fumigene şi steaguri. Jandarmii au intrat între ei și au ridicat mai mulţi  protestatari. Aceștia au fost duși la dube și legitimați.

„Chiar dacă ați primit ordin să ne bruscați, amendați sau gazați, noi tot vom protesta, iar protestul este și pentru drepturile voastre dragi colegi jandarmi!”, au scris sindicaliştii pe Facebook.

„Jandarmeria Română primește ordin pentru a doua oară să blocheze activitatea de protest. RUȘINE, RUȘINE, RUȘINE SĂ VĂ FIE!”, au mai scris sindicaliştii de la Europol, pe Facebook.

 

Amenzi la protestul poliţiştilor de la Cotroceni

Jandarmii au anunţat că au fost identificate patru persoane care au folosit materiale pirotehnice, atât în perimetrul destinat adunărilor publice, cât și în afara acestuia. În acest caz, jandarmii au întocmit acte de constatare pentru a sesiza organelor competente, existând suspiciunea săvârșirii infracțiunii de folosire fără drept a articolelor pirotehnice.

De asemenea, au dat patru amenzi în valoare de 10.000 de lei sindicaliștilor din Poliție care au protestat pentru că au folosit fumigene.

Jandarmeria București a mai anunţat că au fost aplicate patru amenzi organizatorilor protestului în valoare totală de 10.000 de lei, pentru nerespectarea perimetrului adunărilor publice și instigarea participanților de a părăsi locul special destinat și de a se manifesta astfel încât să tulbure ordinea publică.

Jandarmii au legitimat șapte persoane și au verificat şi trei mașini, pe timpul protestului.

 

În Piaţa Victoriei protestează sindicaliştii din Cartel Alfa.

Zeci de angajaţi CFR protestează în faţa Ministerului Transporturilor 

Ceferiştii protestează miercuri, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Transporturilor, pe lista de revendicări aflându-se, printre altele, aplicarea Legii privind statul personalului feroviar, desfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară şi păstrarea gratuităţii studenţilor pe calea ferată.

Citeşte şi: Noi proteste în stradă în Bucureşti faţă de măsurile de austeritate luate de guvern. Sindicaliştii din Sănătate şi Poliţie protestează la Parlament

Reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi cei ai Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România solicită Guvernului României: Aplicarea Legii nr.195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar în anul 2021, cel puţin din perspectiva creşterilor salariale şi a posibilităţii de a ieşi cu 5 ani mai repede la pensie începând cu luna septembrie 2021, conform acestei legi; achiziţionarea a 150 automotoare Desiro noi prin fonduri naţionale şi europene şi includerea în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a achiziţiei a 139 rame electrice noi pentru sistemul de transport feroviar, precum şi depunerea de proiecte pentru achiziţia de trenuri noi prin Cadrul Financiar Multianual 2021 – 2027; asigurarea schimbului de generaţii prin cursuri de formare profesională la CENAFER şi/sau SNTFC CFR Călători SA; desfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară; stoparea subcompensării CFR Călători şi păstrarea gratuităţii călătoriei studenţilor pe calea ferată.

„În 2021 – Anul European al Căilor Ferate, Comisia Europeană şi Parlamentul European, încurajează statele membre să promoveze şi să dezvolte transportul feroviar de pasageri şi de marfă, ca o soluţie de mobilitate durabilă, cu emisii scăzute de carbon şi cu performanţe excelente din perspectiva coeziunii sociale şi teritoriale. Companiile feroviare de stat din Uniunea Europeană sunt lideri în piaţa transporturilor pe cale ferată, asigurând servicii de transport rapide, sigure şi la preţuri accesibile pentru pasageri şi companii. În majoritatea ţărilor UE, investiţiile în infrastructura feroviară şi în material rulant nou sunt efectuate în mod regulat, asigurându-se un buget public mai mare transporturilor feroviare raportat la transportul rutier. În contrast cu această realitate europeană, sistemul de transport feroviar din România se erodează de peste 30 de ani sub privirea unui Stat neputincios şi nepăsător, care nu ştie sau poate chiar nu vrea să gestioneze responsabil şi profitabil companiile de stat. Guvernul României s-a obişnuit să nu plătească prestaţia reală a CFR Călători, rămânând astfel dator de ani de zile acestei companii, transformând-o nejustificat într-o aşa zisă „gaură neagră”. Acest tratament aplicat operatorului de transport feroviar de stat, pune în pericol existenţa unei companii a poporului român care de peste 150 de ani a servit interesele economice şi strategice ale ţării noastre”, susţin sindicaliştii într-un comunicat.

„Sătui de atâta nedreptate, ceferiştii protestează din nou pentru că transportul feroviar reprezintă viitorul în Uniunea Europeană, însă pentru Guvernul României, în Anul European al Căilor Ferate, nu înseamnă decât continuarea planului de instituire a austerităţii şi de umilire a lucrătorilor feroviari prin amânarea intrării în vigoare a Legii nr.195/2020 privind Statutul Personalului Feroviar, prin transformarea operatorilor feroviari de stat de călători şi de marfă şi a gestionarului de infrastructură feroviară de stat în „găuri negre” fabricate chiar de Guvernul României, prin subcompensare, subfinanţare şi prin menţinerea în exploatare a trenurilor vechi ce trebuiau schimbate cu trenuri noi din fonduri europene în perioada 2014 – 2020″, mai spun sindicaliştii.

Citeşte şi: Virgil Popescu, despre încercarea asocierii Dianei Șoșoacă și liderilor AUR cu protestele minerilor din Valea Jiului: ”Nu s-au adus acolo să rezvole probleme, ci să se folosească de această problemă”

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni