Gheorghe Dincă a fost audiat prin videoconferinţă, după ce a cerut să fie eliberat. Magistraţii au decis ca acesta să rămână în arest, potrivit Antena3.
Reamintim că familiile Alexandrei Măceşanu şi Luizei Melencu au solicitat judecătorului de cameră preliminar, pe 20 mai, retrimiterea rechizitoriului la procurori,în vederea completării urmăririi penale, termenul pentru deliberare şi pronunţare fiind 3 iunie.
Solicitările şi excepţiile ridicate de părţile din dosar au fost respinse, miercuri, de către judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Olt. Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din „cazul Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).
Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa din Caracal. Cauza va fi judecată pe fond la Tribunalul Olt, cererea de strămutare formulată de părinţii Alexandrei Măceşanu fiind respinsă definitiv de Curtea de Apel Craiova.