FCSB – CFR Cluj 18 iulie 2020. Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul FCSB – CFR Cluj, programat, sâmbătă, de la ora 21.00, în etapa a opta din play-off-ul Ligii I.
Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene.
Rezervă va fi Lucian Rusandu, iar observator Constantin Ştefan.
În etapa a X-a din play-out, meciul FC Hermannstadt- Sepsi OSK, programat la ora 18.00, va fi arbitrat de Horia Mladinovici, ajutat de Vladimir Urzică şi Daniel Hulubei.
Rezervă va fi Andrei Moroita, iar observator Adrian Vidan.
Totuși, finanțatorul de la FCSB l-a criticat în mai multe rânduri pe arbitrul din Carei, suspectându-l că o favorizează pe CFR Cluj.
„Avengers: Endgame” e acum în Digi Online, pe canalul Film Now! Descarcă aplicația și poți urmări filmul pe telefon sau tabletă
„Să arbitreze cine vrea. Normal, trebuie să arbitreze cel mai bun. Cel mai bun e Feșnic, de el îmi place cel mai mult dintre toți. După aia, vine Kovacs, dar numai să nu facă vreo nebunie, dar nu prea mai face”, spunea Becali.
Biletul weekend-ului pariuri1x2.ro: Cota 5.89! Vezi pontul la FCSB – CFR Cluj!
De partea cealaltă, Dan Petrescu s-a arătat destul de nemulțumit de ultimele arbitraje, el spunând că ardelenii au fost dezavantajați în mai multe rânduri.
„Nu mă mai tem de nimic. La ce probleme am avut, e posibil să fie la fel, e posibil să nu fie. Sincer vă spun, mi-aș dori și eu o greșeală mare pentru CFR. Mi-aș dori, dar n-o s-o am”, a declarat antrenorul lui CFR Cluj, la conferința de presă.
Istvan Kovacs a mai arbitrat de trei ori duelurile dintre FCSB și CFR Cluj. Cu el la centru, ardelenii au obținut o victorie, în turul play-off-ului din acest sezon, iar celelalte două jocuri s-au încheiat nedecis.
În total, Kovacs a arbitrat-o pe FCSB de 42 de ori, bucureștenii înregistrând 20 de victorii, 9 remize și 13 înfrângeri.
De partea cealaltă, arbitrul din Carei a fost delegat la 32 de meciuri ale lui CFR Cluj. Ardelenii au un bilanț de 16 victorii, 13 remize și doar trei înfrângeri.
Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat, vineri, că vrea ca noii săi elevi să aibă o prestaţie bună la meciul cu CFR Cluj şi că doreşte să vadă la ei “o eliberare de tot ce s-a întâmplat până acum”.
“O partidă dificilă, cu un adversar foarte bun, cea mai experimentată din Liga I, cu antrenor foarte bun. Vor veni să joace cu dăruire şi ambiţie. Noi nu avem nicio presiune. Vreau să văd joc bun din partea elevilor mei şi o eliberare de tot ce s-a întâmplat până acum. Sper într-un rezultat bun şi să putem aborda finala Cupei cu mai multă încredere”, a spus Petrea.
FCSB va întâlni echipa CFR Cluj, sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 21.00, în etapa a opta a play-off-ului Ligii I.