Iniţiatoarea şcolii, austriaca de origine suedeză Ylva-Maria Thompson, spune ca oricine a împlinit 16 ani se poate înscrie la această şcoală pe care ea o descrie ca „primul colegiu de sexologie aplicată”, anunţă publicaţia britanică The Huffingtonpost.
Departe de a fi o „şcoala populară” numai înscrierea la această „instituţie” costa 1.630 de euro. Cursanţii sunt cazaţi în dormitoare mixte unde se aşteaptă să efectueze şi „orele de practică”.
„Programa noastra educaţională nu este teoretică ci, în special, aplicată. În principiu te învaţă cum să devi un amant mai bun”, a precizat directoarea şcolii. „Poziţii sexuale, tehnici de mângâiere… sunt doar câteva dintre materiile ce vor fi predate la clasă”, a precizat Thompson.
Reclamele şi anunţurile de înscriere ale şcolii, considerate vulgare, au fost deja interzise la Televiziunea Austriacă.
„Totul e ambalat într-un mod foarte cochet dar tot comercializare de sex se numeşte”, a comentat un telespectator indignat.