Legea carantinării şi izolării a intrat în vigoare. Care sunt NOILE RESTRICŢII pentru români şi cum pot fi contestate

Legea carantinării şi izolării a apărut în Monitorul Oficial pe 18 iulie şi se aplică de marţi. "Noua lege prevede unele măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice, cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul naţional", susţine av. Ioana Zorila, Iordăchescu & Asociații. 
Filip Stan
21 iul. 2020, 02:47
Legea carantinării şi izolării a intrat în vigoare. Care sunt NOILE RESTRICŢII pentru români şi cum pot fi contestate

Cele mai importante dispoziții prevăzute în cuprinsul noii legi: 

1. Definiții. 

Astfel, carantina persoanelor este definită ca fiind o măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspectate de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen, de alte persoane, în spații special amenajate de către autorități, la domiciliul sau la locația declarată de către persoana carantinată, stabilită prin decizie individuală motivată a DSP. Subliniem faptul că toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un înalt patogen, au fost eliminate. 

 

Izolarea constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne sau simptome sugestive, la domiciliu, la locația declarată, într-o unitate sanitară sau la o locație alternativă atașată unității sanitare, în vederea monitorizării. 

2. Instituirea carantinei și a izolării. 

Potrivit art. 7 din noua lege, carantina persoanelor se instituie pe baza informațiilor științifice oficiale și a definiției de caz, la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta sau după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt patogen care: 

  1. Sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel național, european și internațional de către organismele competente în domeniu;
  2. Au intrat în contact cu cel puțin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă. 

În situația în care persoanele menționate anterior, refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locația declarată, precum și în situația în care nu respectă măsura carantinei pe durata acesteia, deși au consimțit-o anterior, medicul sau organele de control recomandă, iar reprezentantul DSP decide carantinarea persoanei în spațiul special desemnat de autorități, dacă aceștia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară. Decizia se emite cu celeritate în cel mult 24 de ore de la informarea făcută de către medic sau de către organele de control și se comunică de îndată persoanei interesate. 

Totodată, s-a stabilit că, în scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei prin care se infirmă măsura carantinei recomandate în spațiu special desemnat de autorități, sau până la comunicarea hotărârii primei instanțe, persoana în cauză nu poate părăsi domiciliul, locația declarată pentru carantină, după caz, spațiul special desemnat de autorități, fără încuviințarea medicului sau reprezentantului DSP. 

sura carantinării se instituie pe durata perioadei de incubație specifice bolii infectocontagioase suspicionate, încetând la expirarea termenului specific perioadei de incubație, sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, fiindu-i aplicabile dispozițiile privitoare la măsura izolării. 

Important de menționat este faptul că, potrivit ar. 8 din Legea nr. 433/2020, izolarea poate fi dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu și proporțional cu situația de fapt care o determină, măsura având ca scop prevenirea răspândirii unei boli infectocontagioase periculoase pentru siguranța persoanei și sănătatea publică. 

Citeşte şi: Dr. Monica Pop cere atacarea legii carantinei la CCR. „E neconstituţională. Este permisă internarea cu forţa exclusiv psihopaţilor”

De asemenea, s-a stabilit că izolarea se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestui acord – situație în care medicul sau organele de control informează DSP care confirmă sau infirmă măsura izolării instituită sau recomandată în unitatea sanitară sau o altă locație atașată acesteia – într-o unitate sanitară, sau după caz într-o locație alternativă atașată unității sanitare stabilite, pentru cel mult 48 de ore, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice și a evaluărilor biologice. La expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor efectuate, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară sau într-o locație alternativă atașată unității sanitare ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locația declarată de aceasta. 

Dacă persoanele refuză măsura izolării, medicul sau după caz organele de control, informează DSP, care în termen de 24 de ore va emite o decizie care confirmă sau infirmă măsura, fiind comunicată persoanei în cauză. Măsura izolării încetează la data confirmării persoanei ca fiind vindecată pe baza examinărilor clinice și paraclinice sau a recomandărilor medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

3. Cazul persoanelor minore. 

În situația în care persoana supusă măsurii este minoră, izolarea se instituie după caz la domiciliul aparținătorului ori la locația declarată de către acesta. Aparținătorul minorului este supus măsurii carantinării în situația în care măsura izolării nu i se aplică. 

În ceea ce privește luarea măsurii carantinării sau a izolării față de o persoană în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela, ori o persoană care din cauza vârstei, bolii sau altei cauze, din orice motiv rămâne fără supraveghere și îngrijire, conform art. 9 din legea 433/2020, părintele ocrotitorul legal, personalul medical sau reprezentantul DSP, anunță serviciul public de asistență socială în vederea monitorizării acestora ș dacă se impune, luarea măsurilor de ocrotire temporară. Aceste măsuri se dispun doar pe durata în care persoanele amintite rămân fără supraveghere și îngrijire, neavând ca efect suspendarea de drept a exercițiului drepturilor părintești sau a drepturilor ocrotitorilor legali. 

4. Măsurile luate de autoritățile centrale. 

De asemenea, s-a decis potrivit art. 11 al prezentei legi, că în situațiile în care există un risc iminent, epidemiologic și biloogic ridicat, seful DSU sau persoana desemnată de aceasta, dispune prin ordin măsurile privind carantinarea în privința persoanelor care sosesc în România. Aceleași situații de risc fiind prevăzute și de art. 12 în privința dispunerii carantinei zonale. Măsurile menționate, trebuie validate într-un termen de maximum 48 de ore de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

 

Subliniem faptul că, potrivit art. 13 din lege, Institutul Național de Sănătate Publică are obligația de a comunica zilnic numărul cazurilor noi, numărul cazurilor retestate și numărul total de teste pentru cazurile noi și cazurile retestate, raportate separat, la nivel național și județean, inclusiv după criteriul domiciliului persoanei testate. Pe de altă parte, ordinele șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau ale persoanei desemnate de aceasta, se aplică de îndată de către autoritățile competente și se publică pe site-urile oficiale ale MAI, DSU și IGSU, iar autoritățile publice centrale și locale asigură informarea public a cetățenilor din zonele supuse carantinei, prin campanii de informare. 

5. Contestarea carantinei / izolării. 

Un alt aspect important de noua lege, este posibilitatea persoanelor de a contesta măsurile de carantină și izolare. Astfel, toate actele administrative cu caracter normativ privind instituirea, modificarea sau încetarea măsurilor din prezenta lege, pot fi atacate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, la instanța competentă, atât pentru motive de de nelegalitate cât și de temeinicie, într-un termen de 5 zile de la publicarea actului administrativ în Monitorul Oficial al României sau de la data luării la cunoștință a conținutului actului în cazul nepublicării acestuia. 

De asemenea, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act emis potrivit dispozițiilor prezentei legi, pe toată durata instituirii acesteia, poate introduce acțiune la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are reședința, ori la judecătoria în a cărei circumscripție este situată unitatea sanitară în care este carantinată/izolată, solicitănd revizuirea măsurii sau încetarea acesteia. 

6. Detașarea personalului medical. 

Nu în ultimul rând, în raport de aspectele privind detașarea personalului medical, noua lege prevede că, în situația existenței unui deficit în acest sens constatat de către DSP sau de către Inspectoratul județean pentru situații de urgență, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, personalul medical, paramedical și auxiliar specializat din sistemul public, poate fi detașat cu acordul persoanei detașate, iar în lipsa acestuia, în condițiile prezentei legi, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sănătății, al șefului DSU sau al persoanei desemnate de către acesta, sau al conducătorului instituției angajatoare. Pe întreaga durată a detașării se asigură persoanei detașate pe lângă salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizației de detașare în cuantum de 50% din salariul de de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, precum și cazarea și transportul în localitatea unde se dispune detașarea.

În final, o altă prevedere este aceea că pentru acoperirea deficitului de personal medical din sistemul sanitar, pe durata stării de risc epidemiologic și biologic, este permisă angajarea temporară, fără concurs a personalului medical, în unitățile sanitare deficitare.

 Citeşte şi: Avocatul Poporului critică legea carantinei: „Medicii cred că aceste măsuri contravin practicilor CEDO privind munca forţată”

           

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Călătoria în timp, o mare enigmă. Cum poate deveni realitate
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
Cine a fost de vină în cumplitul accident de pe E85? Constantin, Teodora și Sofia au murit cu zile
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Securitate amenințată: pierderi majore de arme și dispozitive la Ministerul britanic al Apărării
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă