Condamnările dictate de magistraţii Curţii de Apel împotriva oamenilor de fotbal, în Dosarul Transferurilor, au fost salutate de Cristian Tudor Popescu, el apreciind că aceste condamnări reprezintă un semnal extraordinar dat societăţii.
Pe marginea acestui subiect, CTP a declarat în exclusivitate pentru România TV: „Justiţia din România a reuşit să spargă în acest an nişte tabu-uri vechi de decenii. Condamnarea lui Adrian Năstase a însemnat prima lovitură dată dată unui sistem care a a fumncţionat înainte de 1989 şi funcţionează şi acum.
O parte a acestui sistem e lumea fotbalului, care şi-a asigurat o imunitate mai mare decât şi-au asigurat chiar parlamentarii. Oricâte coţcării, oricâte hoţii şi potlogării ar fi comis oamenii de fotbal, ei erau cumva de-ai noştri şi puteau fi iertaţi. E nea Mitică, e Gică, e Nea Jean. Toţi „nenii” ăştia beneficiau de un soi de simpatie imunitară. Au construit în jurul lor un fel de baraj psiho-social, în genul „pe ăştia nu poate să-i ia”. Da, sunt ei hoţi, dar sunt de-ai noştri, sunt cu Steaua, cu Dinamo, cu Rapid.
Nu ştiu câţi dintre ei vor ajunge după gratii, dar faptul că sistemul poate ajunge la puşcărie e un semnal extraordinar. Sunt atacate pentru prima dată structuri vechi, înrădăcinate de decenii şi care beneficiază şi de un soi de complicitate din partea publicului larg, de un soi de simpatie cu infractorii”, a spus Cristian Tudor Popescu.