„E o schimbare pe care nu ne-am închipuit-o şi chiar nu ne-am gândit că va fi posibil să se schimbe totul total. A venit cineva şi ne-a tras frâna de mână. Da, ne-a scos din priză. Totul a devenit anormal pentru mine„, a povestit Simona Halep, la Antena 1.
„Mi-a fost teamă. Apoi am încercat să înţeleg despre ce e vorba, să fac tot ce trebuie să mă protejez şi să fiu sigură că nu mi se întâmplă nimic. Şi m-am odihnit, ceea ce într-un fel aveam nevoie. Mi-a fost frică pentru ai mei, pentru bunica, pentru bunicile mele, care sunt mai în vârstă„, a mai spus Simona Halep.
Citeşte şi Familia Simonei Halep s-a mărit. Anunţul a fost făcut pe Instagram: „Ce veste bună!”
Campioana este în continuare într-o stare de incertitudine, care o nelinişteşte. „Incertitudinea mie nu-mi place. A fost o perioadă dificilă că nu ştiam când o să se încheie şi când o să începem din nou. Ceea ce nici nu ştim încă. Dar am încercat să fiu pozitivă şi să mă antrenez cât se poate de mult perioada asta„, a mai spus Halep.
O altă mare vedetă a sportului românesc, Gheorghe Hagi, vede lucrurile dintr-o altă perspectivă, după ultimele luni. „Înainte alergam, alergam, alergam şi nu ştiam unde ajungem. Acum, după acest virus, am devenit mult mai conştienţi de valorile personale: să avem grijă de noi, de familie, de prieteni, cercul trebuie să fie mult mai mic. Trebuie să ai grijă de tine, de cei de lângă tine. Eu asta am simţit„, a spus Gică Hagi.