ŞOC în Liga 1: Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR, depistat pozitiv cu COVID

Situaţia infectărilor cu COVID în Liga 1 pare a scăpa de sub control şi la clubul campion. La testul efectuat marţi, antrenorul Dan Petrescu a fost depistat pozitiv, devenind astfel al 13-lea angajat al clubului în această situaţie.
Romania TV
22 iul. 2020, 07:10
ŞOC în Liga 1: Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR, depistat pozitiv cu COVID

Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a fost depistat pozitiv cu COVID-19, potrivit surselor GSP.ro din cadrul clubului. Astfel, campioana României en-titre ajunge la 10 cazuri de coronavirus, după cele depistate în zilele precedente, informează Gsp.ro.

Dintre testele refăcute marţi celor deja infectaţi, trei au avut rezultat negativ, astfel că numărul cazurilor active din club este în acest moment de 10.

Dan Petrescu va fi internat cel puțin 48 de ore în spital. Acesta va fi transportat la Cluj cu o ambulanță specială în orele următoare.

Primul caz pozitiv din cadrul clubului campion a fost înregistrat la 19 iulie, iar meciul din aceeaşi zi cu FCSB a fost amânat. Echipa clujeană se află izolată la Mogoşoaia.

CFR ar trebui să joace, duminică, pe teren propriu, partida cu FC Botoşani, din etapa a IX-a a play-off-ului Ligii I.

Citeşte şi: DINAMO aproape de COLAPS. Încă şapte jucători au fost testaţi pozitiv cu COVID, numărul total ajungând la 18

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Gemenele Timofte anunță cine va ocupa, de fapt, fotoliul de la Cotroceni. Este susținut în plan Divin, atât din punct de vedere numerologic, cât și astrologic
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI