„Copiii trebuie să meargă la școală, iar Guvernul PNL trebuie să facă tot posibilul ca anul școlar să înceapă în siguranță! Încetați să mai tratați educația ca pe un subiect electoral!
Nu vă mai mințiți singuri și nu mai mințiți românii cu educația on-line. Știți bine că este imposibilă în multe zone și, chiar acolo unde se poate desfășura, studii solide arată cât de complexe și grave sunt urmările asupra copiilor.
Educația nu este un moft, ci trebuie tratată ca o prioritate, cu măsuri bine gândite și acțiuni concrete din partea autorităților. Măcar în acest caz nu lăsați totul pe ultima clipă, cum ați procedat până acum cu toate deciziile privitoare la gestionarea pandemiei!
Începerea școlii privește viața a milioane de familii de români. Nu mai faceți experimente cu viitorul copiilor doar pentru că mai aveți tunuri de dat la licitații organizate în ultimul moment!
Guvernați pentru Educație, NU mai furați cu dedicație!”, este mesajul postat de PSD pe pagina de Facebook.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat într-un interviu la RFI că scenariul cel mai probabil a fi pus în practică pentru începerea anului școlar din septembrie este sistemul hibrid, în care prin rotație, unii elevi vor merge fizic în clase, iar alții vor face cursuri online. Totul va depinde însă de evoluția situației epidemiologice, a mia precizat Monica Anisie.
„Văzând situația epidemiologică la momentul acesta, care este o situație destul de gravă, cred că cel mai probabil, scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică. Numai că trebuie să ne pronunțăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care o să știm exact cum va evolua situația epidemiologică, pentru că observați și dvs., în spațiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor. De aceea, aș face un apel către populație să respecte distanțarea fizică, să poarte mască și în felul acesta să ne protejăm cu toții, să nu ajungem să ne îmbolnăvim”, a spus ministrul Educaţiei, la RFI.
Monica Anisie a mia spus că procedura de achiziție a tabletelor pentru elevii săraci a fost declanșată și că nu Ministerul Educației se ocupă de acest lucru, ci ONAC. Ministrul consideră că „există timp suficient” pentru cumpărarea acestor dispozitive și livrarea lor către elevi.
„Deci până la 10 septembrie există un termen. Școala va începe în 14 septembrie. Suntem în termen și așteptăm să se realizeze această achiziție de către Oficiul Național de Achiziții Centralizate, este o instituție care se ocupă de acest lucru”, a mai spus ministrul Educaţiei.