Un studiu realizat de cercetători de la Colegiul Imperial Britanic și de la Observatorul Regal al Belgiei, care monitorizează activitatea scoarţei terestre, dezvăluie faptul că vibraţiile provenite din surse umane au scăzut aproape la jumătate din valorile de dinaintea pandemiei, o situaţie unică în istoria recentă.
Între lunile martie şi mai, perioada critică a pandemiei în care cele mai multe ţări instituiau măsuri drastice de carantină, Pământul a avut perioada lui de relaxare, înregistrând cele mai mici valori ale activităţii scoarţei terestre.
Seismologii englezi şi belgieni s-au bazat pe datele obținute dintr-o rețea globală de 268 de stații seismice din 117 țări.