Alerta a fost dată de un trecător într-un sat din Ţara Galilor. Acesta a auzit un mieunat în interiorul containerului folosit pentru colectarea hainelor uzate destinate reciclării, relatează presa britanică.
Bărbatul a crezut că este vorba de Puss Puss, o pisică neagră pe care proprietarii nu o mai găseau.
Locuitorii au încercat fără succes să deschidă ei înşişi containerul, ale cărui încuietori erau deteriorate.
Pompierii, chemaţi în ajutor, au preluat controlul operaţiunii, fără succes însă. Containerul a fost încredinţat până la urmă muncitorilor, care l-au deschis decupând o porţiune de metal.
„Când l-am deschis, am auzit din nou un mieunat şi am început să ne uităm cu precauţie în sacii cu haine”, a povestit directorul companiei care a condus operaţiunea de salvare. „Până când am dat peste un sac plin cu jucării”.
În interior se afla o pisică de pluş, dotată cu un dispozitiv care imita mieunatul.
Puss Puss încă nu a fost găsită.