„Am luat decizia de a convoca Biroul Politic Naţional al PNL sâmbătă dimineaţa pentru a definitiva toate candidaturile”, a spus luni Ludovic Orban, la sediul PNL, după o şedinţă de campanie a liberalilor.
Orban a arătat că, până sâmbătă, fiecare filială judeţeană a PNL are obligaţia de a definitiva candidaţii la toate primăriile.
„BPN validează candidaţii la preşedintele Consiliului Judeţean şi la primăria municipiului reşedinţă de judeţ. Practic, sâmbătă luăm decizia legată de toţi candidaţii, inclusiv cele şase judeţe unde mai avem discuţii şi pentru municipiul Bucureşti, pentru sectoare”, a precizat Orban.
Preşedintele PNL a anunţat că s-a stabilit şi un mecanism pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare a judeţelor şi a municipiilor reşedinţă de judeţ, cu care se vor prezenta candidaţii liberali, cu programele guvernamentale.
„Am luat decizia de a pregăti un ghid pentru toţi candidaţii şi voluntarii noştri în cadrul campaniei, un ghid de organizare a activităţilor de campanie care să reducă riscul de răspândire a virusului”, a adăugat Orban, indicând, printre altele, obligaţia pentru fiecare voluntar de a purta mască, de a nu acţiona în grupuri mai mari de 3 – 4 persoane, de a avea dezinfectant.