Rezultate admitere Medicină 2020. Cu ce medii s-a intrat la UMF Cluj Napoca

Anul acesta s-au înscris 1823 de candidați, cu aproape 200 mai mulți decât anul trecut. Astfel, pentru cele 660 de locuri la buget şi 290 de locuri cu taxă, au concurat 1794 de candidați, 29 de tineri fiind absenți.
Romania TV
27 iul. 2020, 10:27
Rezultate admitere Medicină 2020. Cu ce medii s-a intrat la UMF Cluj Napoca

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” a finalizat cu brio examenul de admitere organizat, în premieră în istoria UMF, în două zile consecutive, 25 și 26 iulie 2020.

În contextul epidemiologic actual, printr-un efort colectiv şi o mobilizare fără precedent, concursul s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță și fără probleme pentru toți cei implicați, candidați și organizatori. S-au pregătit 38 de săli de examen, cu mai mult de 2500 de locuri. În desfășurarea impresionantă de personal au fost implicate peste 500 de cadre didactice și angajați din administrație.

Şapte candidați au fost admişi fără concurs, la programul de studiu Medicină, ca olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.

Probele scrise au avut loc atât în amfiteatrele universității, cât și la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, la Sala Sporturilor „Horia Demian” și Sala Polivalentă BT Arena. De asemenea, s-au rezervat sălile de conferințe din două mari hoteluri din oraș, Grand Hotel Italia și Hotel Napoca.

Citeşte şi: REZULTATE ADMITERE MEDICINĂ 2020. Grile corecte UMFST Târgu-Mureş

Și anul acesta examenul de admitere la UMF „Iuliu Hațieganu” a constat într-o probă unică, scrisă, în limba română, în sistemul grilă și a durat 2 ore.

Cele mai căutate specializări au fost radiologie şi imagistică cu 5,4 concurenţi pe loc, asistenţă medicală generală cu 4,5/loc, urmată de balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare cu 3 candidaţi pentru un loc, în timp ce pentru nutriţie şi dietetică s-au înscris aproape 4 candidaţi pe un loc. La medicină concurența a fost de 2,86 înscriși pentru 1 loc. Interesul crescut pentru tehnică dentară s-a menţinut, cu 4,4 candidaţi/loc. La medicină dentară și farmacie s-au înscris mai puţini candidaţi anul acesta decât în 2019.

La medicină cea mai mare notă obținută la concursul de admitere a fost 9,82, la medicină dentară 8,82, iar la farmacie 9,94.
La balneo-fiziokinetoterapie și recuperare nota cea mai mare a fost 9,70, iar la asistență medicală generală, radiologie şi imagistică, tehnică dentară și nutriţie şi dietetică prima notă de intrare a fost 10.
Rezultatele examenului au fost făcute publice pe site-ul universităţii şi afișate la avizierele din str. Victor Babeș nr. 8.

Citeşte şi: REZULTATE ADMITERE MEDICINA 2020 CRAIOVA. Testele grilă au fost mai scurte. Taxe între 5.000 şi 8.000 de lei pe an

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” a luat măsuri extraordinare pentru ca examenul de admitere să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă sanitară pentru toţi cei implicaţi în acest proces. Astfel, sălile de examen au fost curăţate şi dezinfectate cu biocide autorizate. S-au creat circuite de deplasare a candidaţilor la accesul şi la ieşirea din sălile de examen, cu păstrarea distanţei, asigurându-se o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare candidat. Candidaţii au avut la dispoziţie apă, măşti FFP2 şi dezinfectanţi, iar la intrarea în săli li s-a măsurat temperatura cu ajutorul unor termometre non-contact.

„Organizarea și derularea examenului de admitere au constituit o provocare atât pentru noi, ca organizatori, cât și pentru candidați. Condițiile extraordinare pe care le-am creat, pentru ca examenul să se desfășoare în siguranță i-au ajutat pe candidați să se simtă confortabil și să se concentreze la rezolvarea grilelor de concurs. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat cu punerea la dispoziţie a spaţiilor necesare pentru desfășurarea celui mai mare concurs din istoria universității”, declară rectorul UMF, prof. dr Anca Dana Buzoianu.

REZULTATE ADMITERE MEDICINA 2020. Cu ce medii s-a intrat la UMF „Iuliu Haţieganu”

Farmacie

Asistență Medicală Generală

Balneofiziokinetoterapie și Recuperare

Radiologie și Imagistică

Tehnică Dentară

Nutriție și Dietetică

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Alexandru Ciucu, partea lui de adevăr despre divorțul de Alina Sorescu, la doi ani de la despărțire. Ce își reproșează creatorul de modă
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Anunț oficial pentru toți șoferii cu permis categoria B. Regulă nouă de condus începând cu prima zi a anului. E obligatorie pentru toată lumea
Capital.ro
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Playtech.ro
Calendar Comper 2025: Când au loc probele la română și la matematică
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Un clip șocant arată cum un soldat ucrainean și unul rus se luptă cu cuțitele până la moarte: „Mi-ai tăiat tot corpul. Lasă-mă să-mi trag puțin sufletul”
wowbiz.ro
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Horoscop sâmbătă, 4 ianuarie 2025: Leii au zile deosebite, cu momente de tandrețe
Spynews
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Evz.ro
Cum a murit, de fapt, Freddie Mercury. Două persoane i-au fost alături
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Un bărbat din Timișoara a murit în holul blocului în care locuia, imediat după ce a fost externat din spital. Care este, de fapt, cauza decesului
Cancan.ro
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită pe 4 nivele
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Doliu în televiziune! Marele actor s-a stins. Veste tragică: L-am găsit fără suflare
StirileBZI
Taxă nouă, de 540 lei, de la 1 ianuarie 2024! Zeci de mii de șoferi români o achită obligatoriu!
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
substantial.ro
Incident tragic în Ieud: Un tânăr decedat și alți trei răniți în urma unui conflict violent
MediaFlux
Începe VÂNĂTOAREA ANAF! Poți să te trezești cu POPRIRI peste noapte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
INXS: există exces în rock de senzație? Da. Michael Hutchence