Într-un interviu acordat Republica, Iulian Stanciu a afirmat că „în perioada pandemiei, a fost o adopție forțată a digitalizării”.
„Din punct de vedere al companiilor sau al persoanelor, adopția va rămâne. Din punct de vedere al instituțiilor, nu sunt așa sigur”, spune Iulian Stanciu, CEO eMag.
Antreprenorul a vorbit despre cum ar putea economia digitală să transforme România și cum ne va influența tehnologia viața în următorii ani.
„Tehnologia ajută, dar sunt sunt lucruri pe care nu le poți avea prin tehnologie. De exemplu, atunci când demarezi un proiect, întâlnirea față în față îți aduce mult mai mult decât întâlnirea online. Cred că în viitor, birourile se vor transforma în niște spații colaborative. Lucrul individual la distanță se va păstra, dar dacă ești în faza de analiză profundă a statusului unui proiect, atunci poți avea întâlniri cu membrii echipei.
Acum avem această infrastructură digitală pe care se dezvoltă o nouă economie. Ce e interesant, când vorbim despre economia digitală, e că pe ea nu o să o găsim în statistici. În PIB economia digitală nu este reflectată, economia digitală este câte o bucățică din fiecare verticală. Avem pe de-o parte IT&C, care anul trecut a fost 6% din PIB. Acum, în primul trimestru, a fost deja 7% din PIB și probabil în al doilea trimestru va fi mult mai mult. În comerț, avem comerțul online, care face parte din economia digitală. În publicitate, avem toată partea de publicitate online. În medicină, avem partea de medicină prin tehnologie și medicină la distanță. La fel și în educație. Și în agricultură”, a afirmat Iulian Stanciu.
CEO al Emag a comentat modul în care instituţiile publice au reuşit să mute o parte din interacţiunea cu cetăţeanul prin Internet, în perioada pandemiei.
„Mi-e teamă e că va fi o rezistență foarte mare a instituțiilor la digitalizare.
Disrupția aceasta asta este complicată, trebuie schimbat modul de lucru și s-ar putea să nu fie atât de ușor să renunțe la hârtii, să renunțe la ștampilă, să renunțe la a vedea contribuitorul față în față și la a-i spune: Ia mai du-te tu și ia o hârtie. Iar forța aceasta (n.r. de schimbare) ar trebui să vină de sus în jos. Și societatea, per ansamblu, ar trebui să pună o presiune și să ceară aceste lucruri, pentru că serviciul public va deveni astfel mult mai predictibil, vom salva timp, vom salva bani și statul va ajunge, până la urmă, la un grad mai mare de colectare ca procent din PIB, având în vedere că va fi mai simplu să îți plătești toate taxele, să îți iei autorizațiile, să îți plătești amenzile. Asta s-a întâmplat în toate țările care au introdus o structură bazată pe tehnologie și o interacțiune cu cetățeanul bazată pe intersecție digitală. E un trend care poate fi oprit din revoluție sau poate fi reversat. Și am văzut în planul de investiție al Guvernului României atacată problema digitalizării, dar mi se pare că poate fi mai clar și se poate face mai mult, să fie mult mai specific. Aici avem o problemă”, a afirmat Iulian Stanciu.
Întrebat care este diferenţa dintre economia digitală din România și cea a unor țări din vestul Europei, şeful eMag a explicat că ţara noastră se află pe locul 25 din 27 în privinţa indicatorului DESI care măsoară infrastructura pentru economia digitală.
„Ce mai au alte țări? Au semnătură digitală, orice om și orice companie pot semna la distanță, au card electronic de identitate, au instrumente online în interacțiunea cu instituțiile, unii au poate și un portofel în care pot plăti direct taxele de autostradă. Lucrurile astea sunt o infrastructură pentru economia digitală. Chiar dacă nu avem lucrurile astea, uitați-vă în România că avem companii mari, Nu există aceste companii în țările din jur și vorbim de multe țări din jur. Avem o companie pornită din România care se apropie de 10 miliarde de dolari, vorbim de UiPath. Avem Bitdefender, care e lider global în soluții de securitate, avem eMag, care este lider în regiune și ne apropiem de două miliarde. Avem diverse alte companii mai mici care acționează în regiune și produc proprietate intelectuală românească. Deci, cu toate că nu avem această infrastructură, avem oamenii și avem companiile și avem determinarea oamenilor să crească în zona digitală. Dacă ar veni și infrastructura, România chiar ar putea să fie un hub, un Silicon Valley al Europei Centrale și de Est”, a spus Iulian Stanciu, conform sursei citate.