O fetiţă de trei ani cade de la etajul 13. Imaginile filmate de vecina de vizavi au fost făcute publice de Vietnam News. În imagini se poate vedea cum fetiţa este cățărată pe balustradă, iar în doar câteva secunde iese cu tot corpul în afara balconului. O scenă terifiantă, care îţi îngheaţă sângele în vene.
„Dumnezeule mare! O, Doamne!„, se aud ţipetele unei femei pe fundal.
Fetița a reuşit să se ţină de balustradă pentru câteva secunde, apoi a căzut în gol. Spre norocul ei, prin zonă trecea Nguyen Ngoc Manh, un curier în vârstă de 31 de ani, care nu a stat pe gânduri şi a încercat să o salveze. Din fericire, tânărul nu s-a pierdut cu firea şi a reuşit să aibă suficientă prezenţă de spirit încât să o prindă pe micuţă şi, astfel, să împiedice producerea unei tragedii.
„Stăteam în mașină și așteptam să livrez niște bunuri pentru un client din clădirea de vizavi când am auzit un copil țipând. Imediat, am scos capul din mașină și am văzut o fetiță cățărată pe balustrada unui balcon. Am ieşit din mașină imediat și m-am cățărat pe clădirea din apropiere. M-am urcat pe acoperișul înalt de doi metri, pentru a găsi poziția cea mai ca să salvez fetiţa. Am încercat să îmi întind mâna cât de mult posibil ca să o pot prinde dacă ar fi căzut„, a declarat Nguyen Ngoc Manh, potrivit The Independent.
În mod miraculos, fetiţa a căzut de la etajul 13 chiar în brațele tânărului.
Tânărul a declarat într-un interviu acordat VN Express că totul a durat aproximativ un minut. Ulterior, curierul a dus fetiţa la spital, unde medicii au constatat o fractură la o mână și la un picior. Din fericire, starea copilului este stabilă, acesta fiind în afara oricărui pericol. La rândul său, Nguyen Ngoc Manh a suferit o entorsă la braţul cu care a prins-o pe micuţă.