Camera Deputaţilor şi Senatul votează în plenul reunit BUGET 2021. Ce aşteaptă premierul Cîţu LIVE VIDEO

Plenul reunit al Parlamentului a reluat, marţi, dezbaterile pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021.
Alina Costache
02 mart. 2021, 12:07
Camera Deputaţilor şi Senatul votează în plenul reunit BUGET 2021. Ce aşteaptă premierul Cîţu LIVE VIDEO

Camera Deputaţilor şi Senatul au marţi plen reunit, care a început la ora 10.00, pentru a continua dezbaterea şi ulterior adoptarea, prin vot, a proiectului legii bugetului de stat şi proiectului legii bugetului asigurărilor sociale pe 2021.

UPDATE: Marcel Ciolacu a precizat că plenul reunit a respins un amendament al PSD prin care ar fi fost salvat CEC şi alte bunuri naţionale. „Vânzarea companiilor româneşti în plină criză economică este cea mai mare ticăloşie pusă la cale de acest Guvern. Vor să pună mâna pe cele 10 miliarde de euro- munca tuturor românilor, pentru a-şi acoperi incompetenţa”, a adăugat liderul social-democraţilor.

„Domnule preşedinte al Camerei şi de şedinţă comună, aţi depăşit toţi foştii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor. Nu am mai auzit până acum să întrerupi opoziţia pe timpul ei. Nu s-a mai întâmplat vreodată să fie întreruptă opoziţia pe timpul ei. Am venit cu o propunere, îmi pare rău că nu e aici domnul premier, dar sigur are probleme urgente. Urmează cea mai mare fraudă din România şi cea mai mare ticăloşie pe care o poate să o facă o coaliţie pierzătoare în timpul unei crize economice – aceea de a vinde bunul nostru, al fostelor şi viitoarelor generaţii. Aici o să mă refer astăzi numai la CEC şi am să vă propun un amendament pe care nu o să îl votaţi şi o să vindeţi CEC, dar reţineţi ziua de astăzi pentru că, dacă nu va trece acest amendament, CEC, ultima bancă a românilor pe care o găsiţi în ultimul cătun din această ţară, va fi vândută de domnul Cîţu ca să îşi acopere deficitul, la pachet cu Nuclear Electrica, cu Hidroelectrica, cu Aeroportul Otopeni”, a afirmat Marcel Ciolacu în plenul reunit al Parlamentului.

UPDATE: Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că nu are emoţii privind votul din Parlament pe bugetul de stat pentru 2021, adăugând că o să fie prima dată când un astfel de proiect va trece „curat” prin Senat şi Camera Deputaţilor. „Nu, nu am emoţii, aţi văzut cum a decurs dezbaterea şi în comisii. Cred că o să fie prima dată când un buget o să treacă curat prin Parlamentul României”, a afirmat Cîţu, la evenimentul „Digitalizarea României, prioritate ZERO”, organizat de DC News Media Group.
Potrivit prim-ministrului, proiectul bugetului de stat pe 2021, aşa cum a fost configurat, nu poate fi catalogat drept unul al austerităţii. „În primul rând, acest cuvânt austeritate, de fapt, înseamnă reduceri, tăieri şi eu vă provoc să găsiţi în acest buget aceste reduceri şi aceste tăieri. (…) Bugetul are o creştere a cheltuielilor totală de 5% aproape, mergem la 444,9 miliarde de lei, cheltuielile cresc, nu putem să vorbim de austeritate. Dacă ne uităm la investiţii, cheltuielile cresc cu aproape 8,3 miliarde lei, nici vorbă de austeritate. Ne uităm la cheltuielile de personal şi acolo există o creştere, ne uităm şi la cheltuielile cu asistenţă socială, pensii, alocaţii, etc., creşterea este de aproape 10,2 miliarde de lei. Deci, nu găsesc un domeniu unde să fie tăieri, de aceea nu înţeleg această legătura cu austeritatea, în afară de discursul politic, dar, mă aştept la specialişti, la profesionişti, să se uite exact la buget şi să vedem cum este construit”, a explicat Florin Cîţu.

În plenul reunit de luni, liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a cerut retrimiterea raportului pe proiectul de buget de stat la comisii, însă solicitarea a fost respinsă. Acesta a dorit introducerea unui amendament, astfel încât banii din pensiile speciale ale parlamentarilor să fie transferaţi la Ministerul Muncii ca să fie acordate vouchere pentru nou-născuţi.

Comisiile pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor au adoptat rapoarte favorabile pe cele două iniţiative ale Guvernul şi au respins toate cele peste 3.000 de amendamente.

Aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.

Bugetul de stat e stabilit la venituri în sumă de 173.700 miliarde lei, iar la cheltuieli 326.407 miliarde lei credite de angajament şi 261.050 miliarde lei credite bugetare, iar deficitul este de 87.349 miliarde lei.

La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în 2021, în condiţiile unor venituri care reprezintă 32,67% din PIB, echivalentul a 364.907 miliarde lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, însemnând 444907 miliarde lei.

Creşterea economică este estimată la 4,31% prevăzută pentru acest an.

Şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021 a primit aviz favorabil sâmbătă în comisiile pentru buget din Camera Deputaţilor, în forma iniţiatorului. Acesta este stabilit la venituri în sumă de 90.08 miliarde lei lei, şi la fel la cheltuieli, la credite de angajament şi la credite bugetare.

Propunere-bombă făcută de George Simion pentru coaliţia de guvernare: Subvențiile pentru partide să meargă la construirea de spitale
Suma de 283,325 milioane lei este pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi la cheltuieli este de140.395 milioane lei, la fel la credite de angajament şi la credite bugetare, iar excedentul este de 142.93 milioane lei.

https://www.facebook.com/cameradeputatilor/videos/767039630906039

Următoarele elemente au fost luate în considerare în alcătuirea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an şi anume valoarea punctului de pensie de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% la 1 septembrie 2020, creşterea câştigului salarial mediu brut în anul 2021 la 5.380 lei, faţă de 5.150 lei estimat pentru anul 2020 şi 4.853 lei realizat în anul 2019.

De asemenea, a fost avută în vedere creşterea numărului de şomeri înregistraţi şi cifra ar fi de 310.000 de persoane pentru acest an, comparativ cu 305.000 anul trecut. Creşterea ratei şomajului înregistrat ar fi de 3,6%, comparativ cu 3,5% la sfârşitul anului trecut, conform notei de fundamentare a proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Prin aceste proiect este asigurată repartiţia PIB pentru domeniul social care vizează sistemul public de pensii şi sistemul asigurărilor pentru şomaj. Este alocat un procent de 8,4% din PIB pentru a sprijini aceste două domenii.

La dezbaterea din plenul reunit de luni premierul Florin Cîţu a afirmat că PSD ţipă pentru că le-a fost tăiată sursa din buget pentru finanţarea tuturor afacerilor ilegale. Social-democraţii au organizat „protestul bebeluşilor” şi au adus la tribuna Parlamentului şi la prezidiu bebeluşi de plastic pentru a îşi arăta nemulţumirea faţă de respingerea amendamentului PSD care prevedea majorarea alocaţiilor pentru copii.

Marcel Ciolacu i-a transmis prim-ministrului Florin Cîţu că „un mincinos mai patologic ca el nu a cunoscut vreodată”, iar pe Ludovic Orban l-a numit „ultimul brontozaur al politicii româneşti din ultimii 30 de ani”. El a mai spus că PSD nu va vota acest buget propus de coaliţia de guvernare.

Anterior, Ciolacu a anunţat, la finalul BPN al PSD de luni, că social-democraţii vor face plângeri penale pe numele lui Orban, Cîţu, al miniştrilor şi prefecţilor care au semnat anexa 7.03 prin care Executivul a alocat 380 milioane lei către administraţiile locale reprezentate de PNL, USR-PLUS şi UDMR, lucru care este o premieră în istoria postdecembristă şi constituie o infracţiune.

USR-PLUS şi UDMR au anunţat că susţin în Legislativ bugetul de stat pe aces an, în forma propusă de Guvern.

Parlamentul a votat pe articole legea bugetului de stat până la ora 2.00, toate amendamentele au fost respinse UPDATE: votul final se dă marţi

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni