STUDIU Mai mult de jumătate dintre restaurantele care şi-au deschis terasele la 1 iunie au înregistrat pierderi de minimum 80%

Conform un studiu realizat de aplicaţia de rezervări la restaurante Restograf în parteneriat cu HORA, mai mult de jumătate dintre restaurantele care şi-au deschis terasele pe timpul pandemiei au înregistrat pierderi de peste 80% din cifra de afaceri a anului precedent.
Romania TV
28 iul. 2020, 15:44
STUDIU Mai mult de jumătate dintre restaurantele care şi-au deschis terasele la 1 iunie au înregistrat pierderi de minimum 80%

Unii dintre cei mai afectaţi, din punct de vedere economic, de pandemia de COVID-19 au fost patronii de restaurante. Măsurile impuse de autorităţi i-au forţat pe aceştia să nu permită accesul clienţilor în local pentru a evita contactul social, astfel o mare parte dintre ei au recurs la soluţia de a deschide terasele odată cu ridicarea stării de urgenţă. Chiar şi aşa, patronii nu au reuşit să îşi recupereze pierderile înregistrate de la începutul pandemiei, astfel încât mai mult de jumătate din cele 85% din restaurantele care au avut terasele deschise de la 1 iunie au înregistrat pierderi de minimum 80% din cifra de afaceri a anului 2019, conform studiului menţionat anterior.

Toată industria HoReCa a avut de suferit în urma restricţiilor impuse, angajaţii din domeniu rămânând fără loc de muncă sau fiind obligaţi să intre în şomaj tehnic. Doar 3 din numărul mediu de 88 de angajaţi cât înregistra HoReCa înainte de criză, au rămas activi, 71 fiind trimişi în şomaj tehnic.  

Ajutorul de la stat a fost considerat insuficient de către operatorii HoReCa, aproape jumătate dintre ei (46,7%) declarându-se nemulţumiţi de sumele ce au fost alocate redresării afacerilor din acest sector. Mai mult decât atât, 64,9% nu au beneficiat de rambursări din partea statului, doar aproximativ un sfert dintre ei (23,9%) primind TVA-ul şi alte restanţe fiscale din partea autorităţilor.

Repercusiunile măsurilor restrictive se reflectă în procentele care indică situaţia dezastruoasă a operatorilor HoReCa:

– Activitate redusă cu peste 50% (60% dintre respondenţi);

– Venituri reduse (57,3%);

– Reducerea numărului de angajaţi (49,3%);

– Activitate suspendată / Locaţii complet închise (42,7%);

– Insolvenţă (1,3%)

Mulţi dintre ei au încercat să îşi protejeze afacerile, soluţiile cele mai eficiente fiind amânarea obligaţiilor fiscale aferente Stării de Urgenţă (58,1%), obţinerea unui Certificat de Urgenţă (74,3%) şi a indemnizaţiei de 75% din salariul angajaţilor trimişi în şomaj tehnic (83,8%), precum şi solicitarea un credit prin IMM Invest (59,2%) sau amânarea ratelor la bănci (4,1%).

Intens popularizată, soluţia livrării la domiciliu s-a dovedit mai puţin eficientă deoarece procentul încasat din livrările de mâncare abia ajunge la 10%-30% din cifra de afaceri în cazul celor mai multe dintre localuri (76%), livrarea presupunând de cele mai multe ori implicarea unei terţe părţi spre care este direcţionat un procent semnificativ din încasări. Astfel, doar 1,4% din operatori au declarat că au recurs la livrare ca măsură principală. 

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios