După Marcel Pavel și Andreea Esca, actrița Adriana Trandafir povestește că a trecut prin clipe grele de când a luat noul coronavirus, la un moment dat simțea că este la un pas de moarte.
„Mie mi-a plăcut că era răcoare și era bine, după orele acelea petrecute în platou cu foarte multă lume, concurenți. Am simțit că mi-e frig – și la Marcel Pavel tot așa a debutat cu senzația asta că ți-e frig – și le-am spus să închidă aerul condiționat. Am mers noaptea acasă, s-a terminat foarte târziu emisiunea, am mâncat o felie de pepene rece și de atunci a debutat simptomatologia cu un inconfort la gât, ceea ce pentru mine nu este nimic grav, pentru că eu fac foarte des așa ceva, hai să spun roșu în gât.
M-am culcat și în noaptea aia încetul cu încetul am început să am temperatură – nimic deosebit, pentru că am făcut multe temperaturi de-a lungul timpului. Am început să tușesc, iar nimic grav, pentru că și tusea face parte din viață, și am avut senzația de sfârșeală, de oboseală și am zis, da sunt obosită, până dimineață o să-mi treacă. Nu am luat nimic, în schimb dimineața când m-am trezit mai bine nu mă trezeam.
Mi-a fost atât de rău că nu m-am mai putut ridica din pat. Și soțul meu a zis să chemăm un doctor, dar m-am opus. Și am zis că o să stau peste weekend în pat ca să-mi revin. Dar nu a fost așa. Am făcut toate rețetele de la bunica, străbunica, mama, soacra, care întotdeauna au dat rezultate, dar acum efectiv nu numai că nu au avut niciun efect, dar parcă îmi făceau din ce în ce mai rău. Am avut de multe ori senzația că am să mor. Eram sigură că am să mor.
Voiam să mă fac bine pentru familia mea, pentru copiii mei în primul rând. Dar m-am gândit și la cei care nu au familie și copii, oare ce a contat, care e perspectiva lor. Vrei să te faci sănătos, vrei să te ierte Dumnezeu de toate păcatele și te juri lui Dumnezeu că dacă te scapă de asta o să devii mai bun, mai blând, mai iertător, mai înțelegător, mai puțin muncitor, să te iubești mai mult.
Mi-am propus să mă iubesc mai mult, să am grijă mai mult de mine, să prioritizez, să nu cred că fără mine stă planeta. Nu stă planeta! Pentru lucrul acesta poate nu merită prețul nimic, decât copiii și familia, dar în același timp uită-te la mine, sunt patru zile de când am ieșit din spital și a doua zi am avut spectacol, și acum sunt tot aici, în loc să fiu la munte. Mi-am salvat sufletul„, a declarat Adriana Trandafir.