Accident cu 15 morţi în California. Un SUV supraîncărcat cu pasageri s-a ciocnit cu un camion cu pietriş, impactul a fost devastator

O coliziune între un vehicul supraîncărcat cu pasageri şi un camion s-a soldat cu cel puţin 15 morţi, marţi dimineaţă, în sudul Californiei, a anunţat un spital unde au fost transportate câteva dintre victimele accidentului.
Daniel Spătaru
02 mart. 2021, 22:41
Accident cu 15 morţi în California. Un SUV supraîncărcat cu pasageri s-a ciocnit cu un camion cu pietriş, impactul a fost devastator

Accident cumplit în California, soldat cu multiple victime. ”Credem că erau 27 de pasageri în vehiculul SUV care a lovit o semiremorcă plină de pietriş”, a declarat Judy Cruz, responsabil pentru servicii de urgenţă la centrul medical El Centro, lângă graniţa mexicană.

Potrivit acesteia, cel puţin 14 pasageri au murit la locul accidentului şi un altul după ce au fost transportaţi la spitalul, unde alte şase persoane au fost internate în camera de urgenţă, după cum transmite CNN.

Citeşte şi Accident cumplit în Braşov, între un microbuz şi un autoturism. 11 persoane au fost rănite. VIDEO

Cel puţin alte cinci victime ale coliziunii, care a avut loc în circumstanţe încă nedeterminate, au fost evacuate cu elicopterul spre alte spitale din regiune, a precizat Judy Cruz în cursul unei conferinţe de presă pe internet.

Potrivit unui membru al poliţiei autostrăzii din California, Jack Sanchez, intervievat de USA Today, SUV-ul implicat în accident este un Ford Expedition, un model care, potrivit site-ului web al producătorului, poate transporta maximum opt pasageri.

Citeşte şi Imagini şocante de la accidentul din Bucureşti în care au murit două fetiţe. Cum s-a produs nenorocirea VIDEO

Cei 12 răniţi au vârste cuprinse între 16 şi 55 de ani. Accidentul s-a produs la aproape 180 km est de oraşul San Diego, la doar 15 km de graniţa mexicană.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Haos total în Spania. Criza e fără precedent
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede