Bărbatul a fost prins marţi seara şi a fost dus la Urgenţe pentru a fi stabilizat, după ce s-a înjungiat în zona pieptului şi şi-a tăiat venele. Acesta nu a fost audiat în mod oficial de către autorităţi, însă oamenii legi au încercat să discute cu acesta. Poliţiştii au declarat pentru „Adevărul” că „era de pe altă lume”.
Citeşte şi: Un copil de opt ani, dat dispărut în urmă cu câteva zile, a fost găsit mort în maşina tatălui său
Acesta a mărturisit faptul că „Copilul a vrut să fie omorât de mine”, declaraţia a şocat autorităţile, în contextul în care bărbatul se înţelegea foarte bine cu fiul său. Bărbatul se afla în proces de divorţ de soţia sa, mama copilului, aflându-se în faza în care trebuie făcut partajul.
Surse din rândul anchetatorilor au arătat că unul dintre posibilele motive ale crimei ar fi răzbunarea pe fosta soţie, care şi-a găsit deja un concubin, în condiţiile în care e Takacs Gyorgy ar fi iubit-o încă. De asemenea, sursele au declarat pentru „Adevărul” faptul că bărbatul nu are antecedente penale şi nu au fost plângeri cu privire la potenţiale acte de violenţă.
Psihologul criminalist Gabriela Groza susţine că sunt mai multe ipoteze privind motivele crimei, dar „până nu avem o declaraţie fermă nu putem exclude nicio variantă. E posibil să fi planificat totul sau să fie o reacţie la nervi. Subliniez că deocamdată nu ştim sigur că el este făptuitorul. Din elementele pe care le cunoaştem până acum reiese că făptuitorul nu a vrut ca victima să sufere, a fost o lovitură într-ozonă letală, pentru ca moartea să fie sigură şi fără suferinţă”.
Există informaţii că ar fi umblat cu cadavrul în maşină câteva ore după crimă ceea ce poate însemna „o formă de negare faţă de fapta comisă. E posibil să se comporte ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, din cauza şocului. De multe ori, agresorul însuşi este foarte şocat de ce a comis. Prima confruntare cu realitatea o are atunci când apare echipajul de Poliţie şi atunci să apară intenţia de a se sinucide”, consideră psihologul.
De asemenea, psihologul susţine că bărbatul ar fi văzut moartea ca o singură soluţie de a ieşi din impas.
„E posibil ca acesta să fi crezut că moartea este singura soluţie de a ieşi din impas. Nu cred că profilul criminalului se potriveşte cu cel al unui agresor cu antecedente de violenţa domestică. Şi agresorul poate fi extrem de şocat, să fie îtr-o stare în care nu percepe realitatea aşa cum este.”