Elena Udrea este sigură că Traian Băsescu ar face închisoare în locul fiicei sale: „Nu am nicio îndoială, ar face-o, dacă ar putea”

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a declarat marți, după ce Curtea de Apel București a condamnat-o la 5 ani de închisoare cu executare pe fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, că este convinsă că fostul șef al statului ar executa pedeapsa fiicei sale, dacă ar putea.
George Russo
03 mart. 2021, 08:41
Elena Udrea este sigură că Traian Băsescu ar face închisoare în locul fiicei sale:

Elena Udrea a precizat că în dosar nu există acuzații la adresa unor fapte comise de Traian Băsescu şi consideră că nu e întâmplător faptul că „toți colaboratorii apropiați care au rămas cu Președintele” au probleme în justiție, în timp ce foștii săi colaboratori care au schimbat orientarea politică nu sunt vizaţi în niciun dosar. „E clar ca tinta este Traian Băsescu”, a zis ea.

„Fac o apreciere umană. Nu am nicio îndoială, ar face asta ca părinte, dacă ar putea”, a spus Elena Udrea.

Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la 8 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.

Udrea a primit mai multe pedepse, cuprinse între 3 şi 6 ani, pentru săvârşirea celor două infracţiuni. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani, a fost adăugat un spor, urmând ca ea să execute în final 8 ani închisoare.

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani, acestea au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani cu executare.

Elena Udrea, condamnată pentru 2 fapte de luare de mită şi 5 fapte de spălare a banilor

De asemenea, jurnalistul Dan Andronic, trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat, conform Stiripesurse.

Alte condamnări: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări) – 6 ani pentru luare de mită; Victor Tarhonm (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) – 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) – 3 ani cu suspendare pentru delapidare.

Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de aproximativ un milion de lei de la Elena Udrea.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (2 fapte) şi spălare a banilor (5 fapte), potrivit DNA.

Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este judecată pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor (2 fapte), iar jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În dosar, au mai fost deferiţi justiţiei Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării, acuzat de luare de mită; Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, acuzat de luare de mită, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, acuzat de delapidare.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

Citeşte şi: Legea bugetului de stat pe 2021 a fost adoptată. Toate amendamentele au fost respinse. Anunţul făcut de Florin Cîţu

DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
Victor Ponta, dezvăluirea momentului. Care este povestea pozei de Paște, cu Georgescu și Simion. „Călin s-a supărat!”
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care românii au pierdut-o. Nu poate fi uitată. A lăsat în urmă o carieră remarcabilă
Playtech.ro
Serie de cutremure, în România! Ultimul abia a avut loc, zonele afectate
DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Adevarul
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
wowbiz.ro
Anunț de ultimă oră despre fiul Ozanei Barabancea, internat la ATI după ce a făcut infarct la 24 de ani: „Acum...” 
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Pozele false aruncate de Elena Lasconi pot răsturna alegerile prezidențiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Cutremur azi-dimineață în România! În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut seismul
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță 14 zile de furtună electrică în București. Pe ce dată vin vijeliile
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită câte 91 de lei, cash sau card. Ai timp maxim 48 ore să plătești
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
VIDEO Un nou război cumplit stă să înceapă. Premierul unei puteri nucleare a anulat vizita la Putin și a dat ordinul de atac asupra țării vecine!
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Gesturile interzise la alegeri prezidențiale 2025. Recomandările Biroului Electoral Central pentru alegători
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Locul din România pe care să nu îl ratezi. Trebuie să ajungi acolo măcar o dată în viață