Ministrul Sănătăţii a explicat că ne confruntăm cu o „creştere a numărului de cazuri de opt săptămâni, din prima săptămână a lunii iunie când ajunsesem la 120-140 de cazuri noi a urmat o creştere.
„În toată această perioadă am avut măsuri de relaxare, am avut de pe 3 iulie şi până pe 21 iulie lipsa unui cadru legislativ sau a unor pârghii pentru a putea gestiona pacienţii infectaţi sau asiptomatici. Începând din 23 iulie, odată cu intrarea în vigoare a legii, am reluat această muncă titanică de identificare, diagnoticare, izolare, carantinare sau izolare la domiciliu”, a spus Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a avertizat că „în acest moment suntem în săptămânile în care se consumă boala celor aproape 4.000 de pacienţi care au refuzat internarea sau au solicitat externarea în cele aproape două săptămâni”
„Sunt trei săptămâni grele în care vom avea o creştere progresivă a numărului de cazuri. Rămâne ca noi să adaptăm unităţile sanitare pe care le avem, paturile de Terapie Intensivă, aparatura la numărul pe care îl avem în fiecare zi”, a explicat Nelu Tătaru.
„Dacă le gestionăm, nu doar noi Guvernul, şi populaţia şi agenţii economici care au beneficiat de acele relaxări, dacă luăm şi le aşezăm pe fiecare în parte cu acele simple reguli – portul măştii, păstratul distanţei, spălatul pe mâini, un dezinfeftat prezent la locurile, putem vorbi peste două trei săptămâni despre a aplatizare, de o scădere a numărului de cazuri.
Dacă nu vom respecta aceste reguli, să ne aşteptăm la o creştere progresivă pe care sistemul sanitar se va strădui să o gestioneze”, a afirmat Nelu Tătaru, aflat la prezentarea amplasamentului noului Spital Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Ministrul Sănătăţii a explicat că există o creştere ridicată a infecţiilor cu noul coronavirus în judeţele Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Braşov, Galaţi, precum şi în Municipiul Bucureşti.
„Adaptăm unităţile medicale din aceste judeţele limitrofe sau din judeţele aflate la distanţă pentru a putea acoperi necesarul de Terapie Intensivă, de ventilatoare”, a spus Tătaru, la Sibiu
Nelu Tătaru a vorbit despre modul în care autorităţile organizează spitalele modulare care au fost construite pentru a fi îngrijiţi pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.
„Ventilatoare avem. S-au adaptat la spitalele modulare pe care le avem. Am obţinut aviz pentru acel spital pe care îl avem în Chitila. Se operaţionalizează astăzi primele o sută. Se va operaţionaliza în zilele următoare şi 100 dintre 500 de paturi de la spitalul modular ce ţine de Victor Babeş din Pipera.
Avem spitalul Elias cu acel spital din incintă. Tot un spital modular care este operaţional şi avem şi unităţile mobile de Terapie Intensivă pe care le avem trimise către Piteşti, Prahova, Galaţi şi Timişoara. Adaptăm aceste unităţi mobile”, a explicat ministrul Sănătăţii.