Danemarca interzice accesul turiştilor români începând cu 1 august

Autorităţile din Danemarca au inclus România pe lista ţărilor din care nu mai primesc turişti, decât în condiţii excepţionale, iar călătoriile românilor în ţara nordică nu vor mai fi acceptate începând de sâmbătă, 1 august 2020, de la ora 00:00.
Romania TV
30 iul. 2020, 15:18
Danemarca interzice accesul turiştilor români începând cu 1 august

Românii vor mai putea călători în Danemarca doar dacă fac dovada unui motiv întemeiat, autorităţile de la Copenhaga publicând şi o listă care cuprinde astfel de justificări.

„Modificarea condițiilor de călătorie în Danemarca în context COVID-19 – România a fost inclusă pe lista țărilor „închise”

Pe fondul evoluției negative a situației epidemiologice din România, de sâmbătă, 1 august 2020, ora 00:00, se vor aplica noi condiții de călătorie în Danemarca în context COVID-19.
1. Cetățenii români vor putea continua să călătorească în Danemarca în baza listei „motivelor întemeiate” elaborate de autoritățile daneze competente (la fel ca până în prezent), ÎNSĂ NU VOR MAI FI ACCEPTATE CĂLĂTORIILE ÎN SCOP TURISTIC/în baza rezervării a 6 nopți de cazare. Pentru informații detaliate privind lista „motivelor întemeiate”, vă recomandăm să consultați http://copenhaga.mae.ro/local-news/2343.
2. Intrarea cetățenilor români pe teritoriul Danemarcei va fi permisă FĂRĂ prezentarea unui test COVID-19. Totuși, persoanelor care prezintă simptome clare de infecție (de exemplu, tuse uscată și febră) nu le va fi permisă intrarea.
3. Persoanelor care sosesc din România li se va RECOMANDA FERM O PERIOADĂ DE CARANTINĂ TIMP DE 14 ZILE la întoarcerea în Danemarca.
4. Tranzitarea Danemarcei va fi permisă, în continuare, doar în următoarele condiții: deplasare în scop turistic într-o altă țară decât Danemarca (va fi solicitată dovada unei rezervări la o unitate de cazare din afara Danemarcei); deplasare în baza listei „motivelor întemeiate” într-o altă țară decât Danemarca. Persoanelor cu simptome clare de infecție (de exemplu, tuse uscată și febră) nu le va fi permis să tranziteze Danemarca.
5. Cu privire la recomandările de călătorie emise de Ministerul danez al afacerilor externe privind plecările din Danemarca, în condițiile în care România a fost plasată pe lista țărilor „închise”, gradul de risc a fost ridicat la „portocaliu” (evitarea călătoriilor nenecesare).”, se arată într-o postare de joi a Ambasadei României la Copenhaga, pe Facebook.

Citeşte şi: Olanda sfidează coronavirusul. Nu impune obligativitatea măştilor, argumentând că acestea nu şi-au dovedit eficienţa

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Mașinile interzise în România. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 18 iulie
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Codul Rutier. Verificați în documente această dată. Este obligatoriu
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'