INCREDIBIL! Un tânăr vindecat de COVID a vrut să doneze plasmă, dar i s-a cerut o sumă uriasă de bani

Un tânăr vindecat de COVID a vrut să facă un gest care să ajute şi alţi bolnavi, el fiind încă dinainte de infectare un donator frecvent de sânge, dar s-a lovit de aberaţiile sistemului medical din România, care i-au făcut practic imposibilă iniţiativa.
Romania TV
01 aug. 2020, 14:18
INCREDIBIL! Un tânăr vindecat de COVID a vrut să doneze plasmă, dar i s-a cerut o sumă uriasă de bani

Numele meu este George Rizea, sunt din Târgoviște, am 33 de ani și m-am vindecat de coronavirus, fiind externat în această săptămână. Dinainte să mă îmbolnăvesc de acest virus eram donator de sânge obișnuit, vârsta și sănătatea permițându-mi acest lucru. În momentul în care m-am vindecat de Covid19, primul meu gând a fost să pot dona plasma pentru a putea ajuta pe oamenii care sunt în situație critică de lupta pe viață și pe moarte. Ei bine, cu toată bunăvoința mea, statul nu îmi permite să pot ajuta, pentru că departamentele lui nu știu unul de celalalt, stânga nu știe ce face dreapta. Astfel, pentru a putea dona, trebuie să ma deplasez cel mai aproape la București, la
centrul de transfuzii din Târgoviște nu există aparatură de separare (n. r. a plasmei de sânge) pentru că niciuna dintre insituțiile medicale nu a…cerut?!. N-ar fi o problemă să merg până la București. Problema ar fi că există o regulă impusă (probabil de Ministerul Sănătății) prin care oricine, ca potențial donator, să fie obligat să prezinte Centrului de Transfuzii două teste consecutive negative de Covid19, pe care nimeni n-are cum să le prezinte, pentru că la ieșirea din spital nu face nimeni așa ceva, și nici pe banii proprii nu pot să-mi permit să plătesc de 2 ori câte 300 de lei, pentru teste la cerere, ca apoi să merg să donez”, a povestit George Rizea pentru Digi24.

Acesta susține că a sunat la centre de transfuzie din București și Brașov, și i s-a explicat că protocolul presupune ca persoana care dorește să doneze plasmă să se prezinte la centru cu rezultatele negative a două teste consecutive.

„Statul își pune singur piedici, cu toată bunăvoința din păcate nu pot plati din fonduri proprii toate aceste sume. Este valabil
pentru oricine dorește sa doneze„ spune tânărul din Târgoviște.

Problema este dată de faptul că protocolul de recoltare impus de Ministerul Sănătății stipulează necesitatea existenței a două teste consecutive PCR care să ateste că donatorul de plasmă s-a vindecat de Covid. Testele erau efectuate până acum, și unele spitale sunt în continuare, efectuate înainte de externarea pacientului. În cazul spitalului din Târgoviște, unde a fost internat timp de 16 zile George Rizea, acest lucru nu s-a întâmplat.

Tânărul susține că a fost externat cu simple analize de sânge.

Doctorul Alexandra Bornea, care coordonează Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, a explicat pentru sursa citată că, într-adevăr, protocolul donării presupune existența celor două teste negative, însă nu s-a confruntat până acum cu o situație în care pacientul să fi fost externat fără testare.

Alexandra Bornea a spus că, dacă există situații în țară unde spitalele nu mai efectuează testele la externare, pentru a nu descuraja persoanele care vor să doneze plasmă, ar trebui modificat regulamentul de recoltare, astfel încât testele Covid să fie efectuate gratis pentru cei care vor să doneze plasmă și nu au aceste teste efectuate în spitalul unde au fost internați.

„Există criteriile de eligibilitate pe care ca medic ești responsabil să le respecți. Să vină pacienți care au în continuare virusul este un risc epidemiologic. Cei care au gândit normele, exact la situația asta s-au gândit, să știi dacă donatorul s-a vindecat, de aceea este nevoie de aceste teste negative”, a spus doctorul Bornea.

Aceasta a ținut să sublinieze că este mare nevoie de donatori de plasmă, pentru că a crescut numărul de bolnavi în stare gravă. „La început noi nu am avut solicitări de plasmă pentru Spitalul Județean, dar în ultimele zile am dat preponderent la noi pentru că au crescut cazurile grave și aici. Chiar sunt îngrijorată și vreau să recoltez cât mai mult și nu vreau să fiu în situația de a nu avea plasmă”, a spus Alexandra Bornea.

Citeşte şi: Medic radiolog: Nu există nicio diferenţă între plămânii unui pacient cu pneumonie şi cei ai unui pacient COVID

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Marius Șumudică, devastat după decesul lui Aaron Boupendza: „Era născut în aceeași zi cu băiatul meu. Nu pot să îmi stăpânesc lacrimile”. Exclusiv
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Şoferii care au acest obiect în maşină primesc amendă pe loc de 3.000 de lei. Este interzis prin lege
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare | VIDEO
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Vremea în noaptea de Înviere. Prognoză specială de la ANM
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un șofer de camion a fost ucis din greșeală de colegul său, în Maramureș. O manevră greșită i-a fost fatală
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Rezultatele autopsiei pentru medicii George și Emanuel, care s-au stins în condiții suspecte. Ce au pățit tinerii, de fapt
MediaFlux
Rusia promite să plătească datoria către România până pe 31 mai 2026 cu o condiție! Anunț de ultim moment al Gazprom
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți