Emi Pian a fost liderul clanului Duduianu din Capitală, dar şi unul dintre capii lumii interlope din România. A fost un împătimit al barbutului, joc de pe urma căruia și-a găsit și sfârșitul. Și cum clanul Duduienilor este foarte mare, în urmă cu doar câteva ore, Emi Pian postase o fotografie pe contul său personal de socializare, alături de care a scris și un mesaj, urându-i unui prieten „La mulți ani!”.
În fotografie, Emi Pian apare alături de mai mulți prieteni, fără să ştie că după doar câteva ore va ajunge să fie resuscitat pe masa de operații a Spitalului Universitar din Capitală, în urma unui joc de barbut. Potrivit unor voci din anturajul lui Emi Pian, acesta ar fi fost bătut măr de un individ pe nume Napi, fiind pus la pământ cu o ploaie de lovituri. Aceste urme de violență au fost descoperite pe corpul șefului Duduienilor.
Ultimele imagini cu Emi Pian în viaţă. Petrecea alături de Florin Salam şi Costel Biju VIDEO
„În această dimineață, în jurul orei 03.00, prin apel 112 a fost sesizat un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, fiind identificate mai multe persoane. Doi bărbați au fost transportați la spital, unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani decedând. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei”, a transmis Poliția Capitalei.