Lidia Buble a abordat și acest subiect complicat într-un interviu pentru Viva!, recunoscând că 2020 i-a adus multe surprize.
Umilinţă maximă pentru Lidia Buble. S-a aflat cel mai ruşinos secret al artistei
„Am avut foarte multe planuri pentru 2020. Din păcate, la fel ca pentru toți ceilalți, și pentru mine acest an a fost total neașteptat, atât în ceea ce privește planurile de dezvoltare în carieră, cât și în ceea ce mă privește personal. Încă nu am terminat adaptarea, însă, încet-încet, împreună cu întreaga mea echipă, știu că putem face posibil acest lucru. În acest moment, poate că sunt mai atentă în privința cheltuielilor și, cu siguranță, prioritățile mele s-au schimbat”, a declarat Lidia Buble.
Lidia Buble, ipostaze super-sexy la filmările pentru noul videoclip
În ceea ce privește strict despărțirea de Răzvan Simion, artista susține că au ajutat-o foarte mult sfaturile familiei: „Mama m-a învățat să fiu ordonată și să fac lucrurile pe rând, iar tata m-a învățat că, într-o răzbunare, consumi mai multă energie decât poți câștiga prin iertare”.