Brâncuşi îşi dorea să fie îngropat la Hobiţa, lângă mormântul mamei sale.
„S-a spovedit preotului că el moare şi va fi înmormântat în pământ străin, departe de cea mai iubită fiinţă, care este mama sa (…) Neamurile lui Brâncuşi au strâns semnături ca să fie repatriat”, a declarat Aurel Cerniţoiu, custodele Casei Muzeu Constantin Brâncuşi.
Localnicii sunt conştienţi că acest lucru ar însemna enorm pentru turismul din zonă.
Din casa în care a trăit Constantin Brâncuşi au rămas doar câteva bârne, iar curtea a fost transformată în depozit de lemne şi chiar fiare vechi.
„Eu şi orice român am fi încântaţi dacă rămăşiţele lui Brâncusi ar veni în România, însă, deasemenea cred, e o opinie personală, că dacă Brâncuşi a murit ca cetăţean francez, ministerul de Externe este mai în măsură să se ocupe de aceasta chestiune (…) Mă îndoiesc însă că autorităţile franceze vor fi de acord”, a declarat Puiu Haşotti, ministrul Culturii.
Operele lui Brâncuşi sunt extrem de apreciate în întreaga lume. În urmă cu câteva zile, lucrarea „Muza” s-a vândut cu peste 12 milioane de dolari, la o licitaţie în New York.