Restaurantele rămân închise. Reprezentanţii HoReCa au primit veşti proaste de la Guvern

Reprezentanţii HoReCa spun că premierul nu este dispus la o discuţie pentru redeschiderea restaurantelor, având în vedere numărul mare de infectări, dar că vor lua în calcul redeschiderea restaurantelor în interior atunci când numărul îmbolnăvirilor va urma un alt traseu. Daniel Mischie, preşedintele Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), a declarat miercuri, în urma discuţiilor de la Guvern, că nu mai există resurse pentru a susţine industria HoReCa, iar această întâlnire a avut loc ”înainte de a pune lacătul pe această industrie”.
Romania TV
05 aug. 2020, 09:16
Restaurantele rămân închise. Reprezentanţii HoReCa au primit veşti proaste de la Guvern

Premierul s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria cu preprezentanţi ai sectorului HoReCa. ”Nu poate fi vorba de o relansare economică fără această industrie. În acelaşi timp, am prezentat primului ministru şi precedentul european, adică ceea ce se întâmplă în toate ţările europene, ţări în care restaurantele sunt deschise şi în care numărul de infectaţi Covid este mult mai mic decât în România. Deci astăzi primul ministru trebuie să ia o măsură pentru redeschiderea restaurantelor, pentru că nu există nicio corelaţie între numărul de infecţii şi redeschiderea, funcţionarea teraselor. Această funcţionare, evident, că trebuie să aibă anumite restricţii”, a declarat, miercuri, Daniel Mischie, preşedintele Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), şi totodată CEO al grupului City Grill, unul dintre cei mai mari jucători din industria restaurantelor din România.

 

El consideră că industria de hoteluri şi restaurante este aproape de a pieri. ”În momentul de faţă, toate rezervele şi toată disponibilitatea operatorilor din această industrie este ajunsă la sfârşit şi nu mai există resurse pentru a susţine această industrie”, spune el.

Întrebat când s-ar putea redeschide restaurantele, el afirmă că în acest moment premierul nu este dispus la o discuţie pentru redeschiderea restaurantelor, având în vedere numărul mare de infecţii, ”dar şi-a arătat disponibilitatea ca în momentul în care acest număr se va îmbunătăţi, deci va fi un alt traseu al numărului de infecţii cu Covid, să luăm în discuţie redeschiderea restaurantelor în interior”.

Reprezentantul HORA a făcut un apel către toţi operatorii din industrie şi către toţi clienţii pentru respectarea regulilor recomandate de către Guvern.

Mischie afirmă că nu a fost luată în calcul o cifră a celor infectaţi pentru moemntul în care ar putea fi redeschise restaurantele, ci s-a discutat din punct de vedere al trendului.

”A existat o discuţie şi din punct de vedere al granturilor. Aşteptăm să iasă normele, există o discuţie din punct de vedere al firmelor afiliate, adică a celor care deţin mai multe restaurante care nu se califică pentru o parte din aceste granturi şi ne aşteptăm, avem promisiunea primului ministru că va discuta cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, pentru a găsi o soluţie în acest sens”, a adăugat el.

Primii bani sunt preconizaţi a ajunge la începutul lunii septembrie.

”Nu sunt prevăzute noi restricţii pentru industria HoReCa din punct de vedere al autorităţilor centrale.  După cum ştiţi, mai sunt şi reglementări care lasă loc de interpretări pentru autorităţile locale”, afirmă Mischie.

El spune că aceste discuţii cu premierul au avut loc ”înainte de a pune lacătul pe această industrie”.

 

viewscnt

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...