De ce nu vin medicii să lucreze la Spitalul din Mioveni. Salariul unui medic de la ATI poate ajunge cu mult peste cel al lui Iohannis

Spitalul Orăşenesc din Mioveni are nevoie urgentă de medici infecţionişti şi de ATI în condiţiile în care județul Argeș este în topul îmbolnăvirilor de COVID-19. Cu gărzi, salariul poate ajunge la 30.000 de lei net, dar nu se înghesuie nimeni să ocupe posturile, potrivit Mediafax.
Romania TV
05 aug. 2020, 12:32
De ce nu vin medicii să lucreze la Spitalul din Mioveni. Salariul unui medic de la ATI poate ajunge cu mult peste cel al lui Iohannis

Spitalul din Mioveni are nevoie urgentă de medici şi asistenţi medicale. Doar la ATI sunt opt posturi neocupate. Cei care vor să vină aici primesc salariu mare, spune primarul din Mioveni, Ion Georgescu. Cu tot cu gărzi şi sporuri, şi în funcţie de grad şi vechime, se poate ajunge şi la 30.000 de lei net, la care se adaugă masă şi casă pe chirie mică, suportate de Consiliul Local.

„Dacă fac șapte gărzi pe lună, se ajunge la vreo 250 – 300 de milioane (30.000 lei – nr.r), salariu net pe lună. Eu îi invit şi plătesc deranjul lor până la Mioveni să se convingă pe viu, şi după aia să ia o hotărâre!”, a spus primarul Georgescu.

Managerul spitalului, Horia Trăilă, spune că nu este ajutat deloc de procedurile actuale: pe perioada stării de alertă, posturile nu pot fi ocupate prin concurs.

„Este foarte greu să atragi oameni care să-ţi vină în spital în condiţiile în care nu poţi să faci angajări decât pe durată determinată, în condiţiile stării de alertă. Mai mult, erau posturi scoase la concurs, s-au blocat acele concursuri. În acest moment practic este o secţie de 7 paturi ATI pregătite cu ventilatoare şi injectomate care stă nefolosită din lipsă de medici”, a declarat dr. Trăilă, conform sursei citate.

Ca o camparaţie, în prezent, preşedintele României are un salariu de aproape 27.000 de lei, iar indemnizația parlamentarilor ajunge la peste 20.000 de lei. 

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Condimentul care te scapă de şoarecii din grădină. Micile rozătoare nu suportă mirosul
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
11 zile libere în următoarele trei luni! Românii vor avea parte de trei minivacanțe
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Rusia şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri săptămâna aceasta. Trimisul lui Putin: „Se observă începutul unui dialog respectuos”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța