Un grup de 40 de adolescenți vasluieni au ajuns subiect de presă după ce au participat la o petrecere de majorat şi apoi au plecat în vacanţă pe litoral. Distracţia la mare a durat doar trei zile pentru că între ei s-a aflat şi o tănără infectată cu noul coronavirus.
Fata se simţise rău înainte să plece în vacanţă şi şi-a făcut un test de COVID- Rezultatele testului au venit după trei zile, când fata era la plajă cu prietenii. Tatăl ei a anunţat imediat DSP Vaslui și a plecat la Costinești după ea. Ulterior, toţi tinerii alături de care a petrecut la majorat şi pe litoral au fost aduşi de urgenţă la Vaslui cu autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
17 tineri au fost internați la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad, iar 11 sunt confirmaţi pozitiv cu COVID-19. Restul a fost plasaţi în carantină. În izolare la domiciliu se află şi părinții fetei confirmate cu Covid-19.
Între timp, conducerea DSP Vaslui a demarat o amplă anchetă epidemiologică.
„Cu toții vor fi aduși la spitalul din Bârlad pentru testare și evaluare. În cazul pacienților asimptomatici, care nu au factori de risc, medicul curant poate dispune, în urma evaluării, izolarea la domiciliu”, au explicat reprezentanții DSP Vaslui, pentru monitoruldevaslui.ro.
Bărbatul a declarat că nu crede în noul coronavirus şi că statul ”mănâncă bani”+ pentru fiecare caz COVID raportat”, scrie Vremea Nouă. El a mai spus că nu îşi va lăsa fiica la spital şi că preferă să o trateze acasă cu aspirină şi paracetamol.
„Fata mea se aflã într-una din ambulantele care se întorc acum din Constanta. De asearã comunic continuu cu ea, mã tine la curent cu tot ce se întâmplã acolo. Mi-a spus cã niciun coleg din grupul ei nu strãnutã, nu tuseste, toti sunt sãnãtosi, dar supãrati cã sunt nevoiti sã se întoarcã acasã mult mai devreme. Au plecat pe litoral vinerea trecutã si urmau sã se întoarcã vinerea asta. Si-au întrerupt vacanta din cauza acestei mascarade. Nu cred în povestea asta atât timp cât statul „mãnâncã” bani pentru fiecare caz de COVID-19 raportat. Pentru autoritãtile sanitare, starea în care suntem e idealã pentru cã acum se fac foarte multi bani. Vom sta în amorteala asta si ne vom obisnui cu mãstile si cu luatul temperaturii, apoi vor veni cu alte mãsuri si mai restrictive, iar noi vom tãcea în continuare pânã vom rãmâne fãrã niciun drept. În acel moment ne va fi foarte greu sã mai facem ceva. Cum vã explicati cã tatãl acelei fete, despre care se spune cã este pacientul zero, a fost dupã ea la mare, sã o aducã acasã. Dacã el este contact direct al fetei, nu trebuia izolat de urgentã? De ce a fost lãsat sã meargã prin tarã, desi sunt suspiciuni cã si el ar putea avea virusul? Totul e cusut cu atã albã. De asta i-am si spus fetei cã în momentul când ajunge acasã, va sta în izolare, dar la spital eu nu o duc sub nicio formã. Nu are ce cãuta acolo. O tratez acasã cu paracetamol si aspirinã, medicamentele care se dau si în spital”, ne-a spus tatãl unei fete care face din grupul de adolescenti suspicionati de COVID-19.