Adriana Săftoiu, acuzaţii grave la adresa Poliţiei. O agentă sub acoperire a fost TURNATĂ de colegi traficanţilor

Deputatul PNL, Adriana Săftoiu, a dezvăluit cazul unei tinere poliţiste infiltrate într-o reţea de traficanţi de minore care a fost ameninţată cu moartea chiar în ziua în care urma să destructureze gruparea respectivă.
Romania TV
06 aug. 2020, 13:31
Adriana Săftoiu, acuzaţii grave la adresa Poliţiei. O agentă sub acoperire a fost TURNATĂ de colegi traficanţilor

„Doar câteva persoane știau că e infitrată. Extrem de puține. La fel de puține știau unde locuiește. Şi totusi, la câteva ore după ce respectivii sunt reținuți, este amenințată. A renunțat și s-a retras. Și-a dat seama că nu de traficanți trebuie să se ferească, ci chiar de unii colegi”, a scris Adriana Săftoiu, pe Facebook.

„Polițistă, tânără, infiltrată intr-o retea de trafic de persoane. A absolvit facultatea de psihologie şi a lucrat într-un DGASPC (păstrez anonimatul din motive lesne de înțeles). Se decide să dea examen la Academia de poliție, ia examenul, absolvă şi e angajată în sistem, hotârătă să se dedice destructurării traficului de minore. Infiltrată între traficanţi, deconspiră o întreagă rețea la nivelul județului unde lucra. Fix în ziua în care îi oferă pe tavă pe capii rețelei, la câteva ore, acasă fiind, aude alarma mașinii. Se uită pe geam. Pe mașină – o coroană funerară. În cutia poștală, mesaj: Renunță acum, dacă nu vrei să ne ocupăm de copilul tău.

Am ascultat și am tăcut. Dar las aici încă o mărturie despre ceea ce nu vrem să vedem”, a scris deputatul PNL.

PSD susţine că liberalii arată multă simpatie pentru interlopi. „O guvernare de Duduieni politici îşi dă arama pe faţă”

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Acesta este cel mai nou teritoriu al României. Oamenii nu au voie să pună piciorul aici
Capital.ro
Mașinile care sunt interzise. Restricția intră în vigoare începând cu 20 august
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii face un anunț IMPORTANT. Promisiunile încep să curgă de anul viitor!
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Risc pentru sănătate. Cum bolul de apă al câinelui poate fi periculos
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
Adevărul despre greutatea Oanei Roman. Câte kilograme are acum, de fapt
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu buletin. Este regulă pentru cei care au carte de identitate
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Președintele rus Vladimir Putin va vizita Azerbaidjanul pe 18 și 19 august
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...