Scenariu roşu în Bucureşti. Raed Arafat a explicat de ce se închid, din nou, restaurantele. Șeful Departamenului pentru Situații de Urgență dă vina atât clienţii, cât şi operatorii economici pentru că nu respectă regulile sanitare.
„Cei care se îmbolnăvesc niciodată nu vin să ne spună «am fost la restaurant şi nu am respectat regulile». Însă, din păcate, – şi aici partea de responsabilitate şi a operatorilor economici este una foarte serioasă – din păcate inclusiv ieri seară s-au văzut restaurante şi operatori economici care nu respectă regulile.
S-a încercat să se pună regulă că cel care nu respectă se închide timp de două, de patru săptămâni, ca să lase pe ceilalţi care respectă regulile să meargă mai departe, nici asta nu s-a putut la acest moment la nivel legislativ. Nu putem să spunem că oamenii nu se îmbolnăvesc în restaurante, pentru că totuşi nu avem pe nimeni care vine şi declară unde a fost, dacă a fost în restaurant şi să spună că nu a respectat regulile acolo”, a explicat Raed Arafat, potrivit gândul.ro.
Şeful DSU a precizat că restricțiile care sunt impuse în România sunt mai echilibrate decât cele din alte state.
„Dacă comparaţi restricţiile din România cu restricţiile din alte ţări, România totuşi a rămas într-un mod mult mai, să zicem, echilibrat. Noi nu am ajuns la niciun moment să avem închidere totală.
Uitaţi-vă ce s-a întâmplat în alte ţări: au fost închideri totale timp de patru săptămâni, în Franţa ora de intrare şi de interdicţie a circulaţiei a fost ora 18:00, nu a fost ora 23:00 cum este în România. Magazinele din România au rămas deschise. (…) Clar că acest lucru a permis şi creşterile, încet-încet, a cazurilor din nou.
Deci nu s-a mers către o închidere totală şi nici nu avem de gând să ajungem la o închidere totală, dar măsuri de restricţie temporare care să limiteze creşterea, care să facă se ajungă la un plafon şi să coboare din nou numărul cazurilor zilnice, asta este foarte important”, a mai susținut șeful DSU.
Citeşte şi Raed Arafat atrage atenţia! România se pregătește de valul trei al pandemiei de COVID
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în şedinţa de duminică, intrarea în scenariul roşu, începând din data de 08.03 .2021, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile.
Rata de incidenţă la care s-au referit autorităţile este cea de 3,05, înregistrată încă de vineri. Sâmbătă, incidenţa cumulată era deja 3,12 la mie.
În următoarele două săptămâni, vor merge fizic la ore preşcolarii, elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale.
”Este permisă organizarea cu prezenţa fizică a simultării examenelor naţional, a examenelor pentru anii terminalu şi a orelor remediale pentru toate clasele”.
Activitatea în interior a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, discotecilor, cluburilor şi a altor localuri, dar şi a unităţilor de spectacole şi a sălilor de jocuri este interzisă. Se poate continua activitatea teraselor.
De asemenea, este interzisă organizarea spectacolelor şi a altor manifestări în aer liber.
”Este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise”, se mai arată în decizia CMBSU.
Municipiul Bucureşti ieşise din scenariul roşu în 25 ianuarie.