Potrivit Poliției de Frontieră, în ultima perioadă au fost depistate numeroase cazuri de trafic de migranţi la frontiera de stat cu Serbia și Ungaria. Mai multe persoane din state cu potenţial migrator sau solicitanţi de azil în România au încercat să treacă ilegal frontiera de stat. Ei ar fi fost sprijiniți de cetăţeni români sau străini.
„Din cazuistica înregistrată a reieşit faptul că majoritatea migranţilor apelează la serviciile unor persoane sau societăţi comerciale care practică servicii de taximetrie şi transport pe raza judeţelor Timiş, Arad, Bihor etc., oferind în schimb sume de bani peste contravaloarea reală a serviciului prestat şi solicitând de la taximetrişti sau conducătorii auto detalii şi informaţii despre modul cum pot ajunge în mod ilegal în statele vecine.”, anunță Poliția de Frontieră Română.
În acest context, polițiștii avertizează șoferii să fie prudenți și să accepte doar pasageri care călătoresc în mod legal. În caz contrar șoferii riscă o amendă cuprinsă între 8.000-15.000 de lei pentru fiecare persoană transportată fără documente legale de călătorie.
„De ce? Pentru că, „fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzeşte, transportă sau adăposteşte o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (art. 263 Cod penal)”. Indiferent de tentația financiară, nu alege să transporți persoane străine în apropierea frontierei, dacă locul de debarcare nu este destinat trecerii frontierei.”, explică Poliția de Frontieră.