Colegiul Medicilor cere deblocarea posturilor în sistemul medical: „Aceste luni de pandemie au dus la epuizarea personalului medical”

Președintele Colegiul Medicilor din Municipiul București, Catălina Poiană, lansează un apel disperat către autorităţi pentru deblocarea posturilor din sistemul medical, în contextul în care cadrele medicale au ajuns la epuizare, consecinţă a muncii continue din ultimele luni de pandemie.
Romania TV
11 aug. 2020, 19:16
Colegiul Medicilor cere deblocarea posturilor în sistemul medical:

Aceste luni de pandemie, mai ales în zonele medicale desemnate COVID, au dus la oboseala și epuizarea personalului medical. Trebuie scoase la concurs și deblocate posturile în sistemul medical românesc„, atrage atenţia Colegiul Medicilor din Municipiul București.

Președintele Colegiul Medicilor din Municipiul București spune că „este vitală susținerea examenului de specialitate și să existe posturi pe care medicii să poată fi angajați„.

Anul acesta, din cauza pandemiei, examenul pentru obținerea titlului de medic specialist din luna martie nu s-a putut susține, ceea ce reprezintă o importantă problemă atât pentru medicii care și-au finalizat pregătirea în specialitate, dar si pentru sistemul de sănătate, care are nevoie de resursă umană, potrivit unui comunicat de presă. Dreptul de liberă practică în România se acordă după susținerea examenului de medic specialist, medicul rezident având un drept de practică supravegheat.

Citeşte şi OMS avertizează: Noul coronavirus încă circulă şi majoritatea populaţiei rămâne predispusă la infectare

În primul rând trebuie să se susțină examenul de medic specialist în septembrie. Considerăm că o primă soluție rapidă pentru rezolvarea gravei crize de resursă umană din sănătate este ca imediat după examenul de medic specialist să se deblocheze concursurile pe post în spitalele și unitățile sanitare unde medicii sunt deficitari, în primul rând în specialități ca: ATI, medicină de urgență, boli infecțioase, epidemiologie, pneumologie, pediatrie, medicină de laborator etc. Sunt, din păcate, multe alte specialități care în acest moment sunt deficitare din perspectiva resursei umane și considerăm că o variantă optimă pentru acest moment ar fi deblocarea de urgență a concursurilor, medicii să poată ocupa posturi prin concurs în spitalele și alte instituții medicale care în acest moment au nevoie acută de medici.

Medicul trebuie să fie acolo unde este nevoie de el și e păcat să avem foarte mulți medici tineri, care nu și-au putut da specialitatea în martie și care vor da acum specialitatea, și să nu aibă post. Dacă în anumite zone există și un medic cu experiență și vin 2-3 tineri specialiști deja se poate construi o echipă care să rezolve acuta problemă de personal din medicina românească, mai ales în zone numite drept linia I în lupta cu noul coronavirus. Ca reprezentat al celui mai mare colegiu teritorial de medici din România am avut nenumărate discuții și cu reprezentații autorităților și cu alte organizații, dar și cu membrii noștri pentru identificarea de soluții la criza de medici din sănătatea românească. Este bine că avem echipamente. Este bine că s-au făcut investiții, ca de exemplu în zona de ATI, dar ce facem cu resursa umană din zona de ATI de exemplu? Am discutat cu colegii noștri, medici din spitale, cabinete, policlinici și ambulatorii.

Aceste luni de pandemie, mai ales în zonele medicale desemnate COVID, au dus la oboseala și epuizarea personalului medical„, a declarat Cătălina Poiană.

Citeşte şi Raed Arafat, avertisment teribil pentru români. Previziune sumbră pentru următoarele săptămâni

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din Municipiul București consideră că trebuie să se desfășoare examenul pentru obținerea titlului de medic specialist în septembrie și imediat organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de medici acolo unde este necesar, dar si că detașarea poate fi o soluție punctuală și pe termen scurt.

Soluția viabilă, din perspectiva noastră, este deblocarea posturilor pentru medici. În acest moment, mai ales în spitalele COVID și suport COVID, dar nu numai, medicii sunt obosiți, unii sunt epuizați, au fost și sunt în prima linie, dar nu numai a pandemiei de COVID-19, ci în prima linie a sistemului medical românesc„, transmite Colegiul Medicilor din Municipiul București, care avertizează că urmează încă o perioadă foarte grea, pentru că va începe din toamnă sezonul de gripă și se vor suprapune, probabil, gripa și COVID-19, ceea ce va reprezenta o si mai mare provocare și foarte multe resurse umane angrenate.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se plantează, de fapt, trandafirii fără rădăcini. Sfaturi de la cei mai buni grădinari
Capital.ro
TAXĂ obligatorie în România. Se achită lunar, încă de la naștere. Amendă 400 lei pentru cine NU plătește
Playtech.ro
Ce să plantezi lângă ardeiul gras ca să obții o recoltă dublă. Trucul simplu pe care îl aplică adesea grădinarii cu experiență
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
ANAF, acuzată că încalcă legea. Decizia care îi lovește în mod direct pe români
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi tristă pentru Elena Udrea. Dezvăluirea serii despre fostul ministru al Turismului: Au început să-i dea lacrimile...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Întârziere de două zile pentru ajutorul oferit pensionarilor de Paște. Cine nu primește cei 400 de lei la timp
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj