„Sustin candidatura domnului Piperea ca independent in Parlamentul Romaniei pentru ca este: 1) integru; 2) independent politic; 3) profesionist in ceea ce face. Am garantia ca, o data ajuns in Parlamentul Romaniei, va reprezenta interesul public si nu interesul unui grup de influenta sau a unui grup politic. Am speranta ca aceasta candidatura ca si rezultatul campaniei mele la alegerile locale vor incuraja oameni integri, independenti si profesionisti sa faca pasul catre politica, pentru a coagula o opozitie la actuala clasa politica, in ansamblul ei”, spune Nicusor Dan.
Cunoscut pentru mai multe initiative judiciare sau legale care au tinut agenda publica in ultimii ani, Gheorghe Piperea a decis sa candideze, ca independent, pentru Camera Deputatilor in colegiul 16, Bucuresti, unde si locuieste.
Decizia lui Piperea este determinata, spune el, de dorinta de a promova din postura de deputat acele proiecte ale sale blocate de sistemul legislativ actual in care „suportul de partid” este esential.
„Sunt onorat de sustinerea domnului Nicusor Dan si bucuros sa constat ca si alte personalitati publice si-au anuntat intentia de a ma sustine. Voi fi in masura sa ofer detalii in zilele urmatoare. Cred ca putem dovedi ca sistemul electoral actual poate fi invins si de un independent onest, care nu are in spate decat ambitia si dorinta de a demonstra ca se poate”, spune Piperea.
Gheorghe Piperea are 42 ani, este căsătorit, are un copil, este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti şi doctor în drept al Universităţii Sorbonne I – Pantheon din Paris. Este avocat, fiind cunoscut ca unul dintre cei mai buni specialişti romani în domeniul protectiei consumatorilor.