Trei tineri au fost arestaţi după ce au omorât în bătaie un bărbat de 42 de ani

Cei trei agresori, doi din Slatina şi unul din Crîmpoia, nu aveau antecedente penale. Ei au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru omor şi ulterior arestatţi preventiv pentru 30 de zile.
Romania TV
13 aug. 2020, 17:23
Trei tineri au fost arestaţi după ce au omorât în bătaie un bărbat de 42 de ani

Trei tineri din judeţul Olt au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au bătut cu pumnii, picioarele şi cu bâtele un bărbat în vârstă de 42 de ani şi l-au abadonat pe stradă, victima murind la spital, în urma rănilor suferite.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în 9 august, în jurul orei 22, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii purtate de un bărbat de 42 de ani din Slatina, cu trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani, aceştia l-au atacat cu bâte în timp ce victima se afla în apropierea locuinţei sale. Cei trei l-au lovit pe bărbat cu pumnii, picioarele şi bâtele pe care le aveau. Bărbatul nu a putut riposta, fiind luat prin surprindere de acest atac.

Victima a fost găsită inconştientă în dimineaţa de 10 august de către fratele acesteia. Bărbatul a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde în 11 august a murit.

Medicul legist a transmis în urma efectuării necropsiei că moartea bărbatului a fost violentă, fiind cauzată de o insuficienţă cardiorespiratorie acută, consecinţa asfixiei mecanice prin sugrumare cu fractura osului hioid şi comă hipoxică prelungită.

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă temperatura pe care o setezi pe aerul condiționat, de fapt. Greșeala pe care multe persoane ajung să o facă pe timp de caniculă
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
”Inima mea e cărbune” Prima reacție a soțului Doinei, după ce a aflat că femeia a fost ucisă de Zoro și Narcisa
Spynews
Zoro și Narcisa au mărturisit și cea de-a doua crimă! Cadavrul găsit recent aparține Doinei. Femeia a fost dată dispărută anul trecut și ucisă de ei
Evz.ro
Dilema mondenă a deceniului. De ce n-o cere Salman Khan pe Iulia Vântur. Dezvăluiri din familie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Am făcut calculul! Câți bani a primit Ianis Hagi, în total, din darurile de nuntă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben și portocaliu de caniculă în jumătate din țară! Zonele în care se vor resimți temperaturi de până la 38 de grade
Capital.ro
Mașinile interzise pe autostradă. Legea spune clar: NU au voie să circule pe autostrăzi!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Haos pe Aeroportul Henri Coandă: Sute de Pasageri Lăsați să Aștepte Ore pentru Recuperarea Bagajelor
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'