Orban, despre azotatul de amoniu din Portul Constanţa. „Este contractat şi va fi transportat către destinaţie. Sunt reguli stricte”

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că există o cantitate mare de azotat de amoniu în Portul Constanţa care este contractată şi urmează să fie transportată la destinaţie. Şeful Executivului a dat asigurări că vor fi respectate măsurile de siguranţă.
Romania TV
14 aug. 2020, 08:33
Orban, despre azotatul de amoniu din Portul Constanţa.

„În port există o cantitate mare de azotat de amoniu, dar care este contractat şi urmează să fie transportat către destinaţie. În ceea ce priveşte regimul de securitate în jurul depozitelor în care se află astfel de substanţe, sunt reguli stricte, prevăzute la nivel european, şi care, din toate informaţiile pe care le-am cules, sunt respectate. Am vorbit atât la nivelul Ministerului de Interne, cât şi la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a mă asigura că totul este în regulă şi sunt luate toate măsurile”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la Craiova, conform Agerpres.

Val de CONTROALE în Portul Constanţa, după explozia din Beirut. Zeci de TONE de azotat de amoniu, depozitate lângă oraş

Aproape 26.000 de tone de azotat de amoniu, o cantitate mai mare de aproximativ zece ori decât cea care a declanşat explozia din Beirut, sunt depozitate în Portul Constanţa.

Exploziile din Beirut, noi detalii din anchetă. 16 funcţionari ai portului au fost reţinuţi

Cel puţin 158 de persoane au murit, iar alte aproape 6.000 au fost rănite în explozia produsă în zona portuară din Beirut din cauza a 2.000 de tone de azotat de amoniu. Aproape 300.000 de oameni au rămas fără locuinţe în urma deflagraţiei, iar daunele sunt estimate la 15 miliarde de dolari (12,7 miliarde de euro).

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care își pot schimba destinul în august 2024. E șansa vieții lor
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Dumnezeu a fost de partea mea! Donald Trump a povestit de ce a întors capul în timpul atentatului
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
'Cumetriile' din Antenă! Bordea i-a luat iubita lui Cazacu 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Doliu în lumea filmului! Bob Newhart, actorul din „Elf” și „The Big Bang Theory” s-a stins din viață la 94 de ani
Capital.ro
Mașinile interzise pe autostradă. Legea spune clar: NU au voie să circule pe autostrăzi!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Donald Trump acceptă nominalizarea pentru a treia candidatură prezidențială și condamnă „vânătorile de vrăjitoare partizane”
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'