SCANDAL ELECTORAL: Înalt cap al Bisericii, implicat în campania electorală a unui candidat USL

Înaltpreasfinţitul Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, apare într-un pliant al unui candidat USL care se bate pentru un fotoliu de deputat în județul Galați. Asta în condiţiile în care preoţiilor li s-a interzis să facă politică. Reprezentanţii Bisericii spun însă că arhiepiscopul nu şi-a dat acordul pentru a-i fi folosită imaginea, iar ceea ce face candidatul George Scarlat este "un abuz".
Romania TV
14 nov. 2012, 12:19
SCANDAL ELECTORAL: Înalt cap al Bisericii, implicat în campania electorală a unui candidat USL

Candidatul George Scarlat, membru PNL, a distribuit în Colegiul 3 de deputat din Galaţi pliante electorale în care apare alături de părintele Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos.

În pliantul cu pricina, alegătorii sunt îndemnaţi să-l voteze pe Scarlat: „Învingem împreună! Votăm George SCARLAT – deputat”.

Arhiepiscopia Dunării de Jos susţine însă că Înaltpreasfinţitul nu şi-a dat acordul pentru a-i fi folosită imaginea şi că este vorba de o fotografie mai veche.

Este un abuz al acelui candidat, o îndrăzneală din partea acestuia. Fotografia a fost făcută la sfinţirea unei biserici din localitatea Călmăţui, iar candidatul a folosit fotografia făcută la acel eveniment fără să aibă acordul Arhiepiscopiei sau al IPS Casian al Dunării de Jos. De altfel, există hotărâri clare ale Sfântului Sinod în legătură cu neimplicarea Bisericii în politică sau campanii electorale„, a declarat preotul Gabriel Molocea, reprezentantul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Dunărea de Jos.

Acesta a mai spus că este prematur să se discute despre acţiuni juridice îndreptate împotriva candidatului care a folosit acea fotografie în materialele sale electorale, însă a precizat că Arhiepiscopia Dunării de Jos i-a cerut retragerea de urgenţă a pliantelor.

Am cerut să dispară imediat afişele în care preasfinţia sa Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, apare împreună cu candidatul PNL. Nu ni s-a cerut acordul pentru folosirea imaginii acestuia. Fapta în cauză contravine hotărârii Sfântului Sinod, dar şi deontologiei civice sociale”, a precizat Gabriel Molocea.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat la România TVcă imaginea Arhiepiscopului a fot folosită fără acordul acestuia.

Este vorba de folosirea abuzivă a unei fotografii publice din timpul unui eveniment religios fără acordul Înaltpreasfinţitului părinte Arhiepiscop Casian. Din păcate, deşi au trecut 20 de ani de democraţie, în timpul campaniei electorale se perpetuează astfel de practici”, a spus Constantin Stoica.

Stoica a amintit, în acelaşi timp, de o hotărâre a SINOD-ului potrivit căreia preoţii nu au voie să facă politică şi să se implice în campania electorală.

Totodată, Patrarhia Română a dat publicităţii un comunicat în care reaminteşte recomandările Sfântului Sinod cu privire la implicarea clerului în politică.

„În calitatea sa de cetăţean al Patriei şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea ca, de pe poziţia şi prin mijloacele care-i sunt specifice, să participe la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activităţi care se dovedesc a fi în contradicţie cu învăţătura şi morala creştină ortodoxă. Opţiunea sa politică se exprimă prin vot.

În conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), care stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea şi demnitatea clericului se numără şi aceea de “a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumeşti”, arhiereului, preotului, diaconului şi monahului îi este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze şi să devină membru al Parlamentului. Cel care va încălca aceste reguli, precum şi legământul depus la hirotonie, se încadrează în prevederile art.3, lit. “d” şi “e” din „Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române”, având de ales între cariera politică şi misiunea preoţească. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

În acelaşi timp, Sfântul Sinod face un călduros apel către liderii partidelor politice din România să nu permită recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti. Sfântul Sinod îi asigură că Biserica – păstrându-şi echidistanţa faţă de partide – va continua să se implice în politica generală a ţării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea democraţiei, a libertăţii, a credinţei în Dumnezeu, a independenţei şi integrităţii Patriei, respingând orice formă de totalitarism comunist ateu, precum şi orice formă de extremism.”

George Scalart are 34 de ani, este de profesie economist şi este administrator la două societăţi comerciale. Este membru PNL de 15 ani, locuieşte în colegiul în care candidează şi este fiul unui important om de afaceri din județ, care deține popasul din localitatea Hanul Conachi.

DailyBusiness
Explozie a prețurilor la energie. Facturile vor crește dramatic după expirarea plafonării. Trei scenarii posibile!
Spynews
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Bzi.ro
Andreea Bălan a atras toate privirile în Australia! Ședință foto incendiară făcută de blondină
Fanatik.ro
Noul model de Dacia care ar putea revoluționa piața auto din Europa. Specialiștii spun că va fi o mașină ”bună la toate”, cu un design incredibil
Capital.ro
Călin Georgescu a plecat din România. Decizia care aruncă în aer țara. Cristela nu a...
Playtech.ro
Cum arată acum comisarul Corrado Cattani în „Caracatița”. Michele Placido, de nerecunoscut
DailyBusiness
Bătaie de joc pe față! Prețul ridicol pentru care se închiriază o garsonieră cu cada în bucătărie, în inima Capitalei. WC-ul este amplasat lângă frigider
Adevarul
Cum au fost îmbătați și jefuiți turiști britanici, germani și americani de angajați din cluburi din Centrul Vechi al Capitalei
wowbiz.ro
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Spynews
Kate Middleton împlinește astăzi, 9 ianuarie, 43 de ani. Unde își va petrece prințesa de Wales ziua de naștere
Spynews
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Evz.ro
A murit un fost fotbalist de la Steaua. A avut o carieră remarcabilă
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Andrei, adolescentul bătut până la moarte de doi colegi. Bunica băiatului a povestit de la ce a pornit totul
Cancan.ro
Moartea nu există și este doar o iluzie, potrivit experților în fizică cuantică. Ce se întâmplă, de fapt, la sfârșitul vieții
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a pierdut controlul. Ciutacu a făcut anunțul ce încheie tot: La penitenciar!
StirileBZI
Românii care primesc garantat până la 4.000 de euro pe lună! Care e cel mai căutat domeniu
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
substantial.ro
Președintele Poloniei solicită imunitate pentru premierul israelian Netanyahu la comemorarea Auschwitz
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE. ANUNȚ de ULTIMĂ oră al CASEI DE PENSII pentru toți seniorii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor unde viața este cea mai scumpă