Oroş, anunţ important pentru fermierii afectaţi de secetă: Se pot înscrie pentru plată în 10 zile de la publicarea OUG

Ministrul Agriculturii a anunţat că fermierii afectaţi de secetă se pot înscrie la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cu cererile de plată în zece zile de la publicarea Ordonanţei de Urgenţă. 
Romania TV
18 aug. 2020, 11:16
Oroş, anunţ important pentru fermierii afectaţi de secetă: Se pot înscrie pentru plată în 10 zile de la publicarea OUG

Ministerul Agriculturii alocă 850 de milioane lei despăgubiri pentru secetă ceea ce asigură minimum 80% din cuantum, care va fi direcţionat în luna septembrie, urmând ca restul să fie acordat fermierilor la rectificarea din octombrie.

„După ce noi am încheiat întâlnirea cu liderii fermierilor, Ordonanţa a plecat la Ministerul Finanţelor cu această sumă, de 850 milioane lei. Eu aş dori ca această ordonanţă să treacă foarte repede, dacă se poate şi mâine, în aşa fel încât, conform textului din Ordonanţă, în zece zile de la publicarea Ordonanţei, fermierii să se înscrie la APIA cu acele cereri de plată unde vor trece suma maximă, adică 925 lei, unde se adaugă procesul verbal şi datele bancare, iar în momentul în care cele zece zile expiră, în foarte scurt timp, banii vor fi viraţi în conturile fermierilor. Suma minimă calculată şi estimată astăzi de noi fiind undeva de 80%. Sigur că şansele sunt ca ea să fie mai mare, dar minimum 80% din cuantumul maxim este asigurat prin această alocare de 850 milioane lei”, a spus Adrian Oros într-o conferinţă de presă.

Ministrul Agriculturii a precizat că, în ceea ce priveşte sprijinul pentru sectorul zootehnic, săptămâna viitoare va oferi mai multe detalii.

„Săptămâna viitoare vă vom da detalii despre cuantumul schemelor de sprijin pentru tot ceea ce înseamnă sector zootehnic. Am avut nevoie de cifrele finale de la rectificare. Am avut nevoie de o întâlnire finală cu liderii marilor asociaţii pentru a gândi cum anume şi cât anume să repartizăm fiecărui sector în parte”, a adăugat şeful de la MADR.

Acesta a subliniat că va analiza şi ceea ce se întâmplă cu culturile de primăvară, deoarece sunt suprafeţe calamitate în unele judeţe.

„Am stabilit astăzi că luni (24 august, n.r.) vom avea o discuţie, o întâlnire între liderii fermierilor şi traderii de cereale şi furnizorii de inputuri legate de relaţiile contractuale în care sigur va trebui să luăm în considerare ceea ce s-a întâmplat anul acesta cu producţiile pe care fermierii le-au avut. De asemenea, luăm în analiză şi ceea ce se întâmplă cu culturile de primăvară, pentru că din nefericire, sunt suprafeţe în unele judeţe, suprafeţe importante care sunt calamitate şi în această perioadă, deci ceea ce s-a însămânţat în primăvară, în principal porumb şi floarea-soarelui. Şi acolo va trebui să găsim o modalitate de compensare a acestor pierderi”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros, a susţinut o conferinţă de presă având ca temă rectificarea bugetară.

Citeşte şi Subvenţii pentru agricultori. Banii vor intra în conturi până pe 15 septembrie

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce acte sunt necesare ca să poți vota la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Nu intri în cabina de vot fără aceste documente
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Zborul la Nisa. Subiectul falsificării documentelor aviatice zguduie finalul campaniei electorale. Probleme majore de GDPR
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în cazul în care fiii ei nu vor să părăsească vila lui Prigoană
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Lovitură imensă pentru UDREA. Dezvăluirea care cutremură toată închisoarea
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Roberta Metsola susține livrarea de rachete Taurus Ucrainei
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni